Veniturile Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) sunt estimate la 385,6 milioane de lei, în acest an, în creştere cu 9% faţă de 2025, a declarat, miercuri, la audierile din Comisiile de specialitate din Parlament, referitoare la bugetul pe anul 2026 al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), preşedintele instituţiei, Valeriu Zgonea.
“Veniturile estimate anul acesta sunt mai mari decât anul viitor, de 385.637.000 lei, iar cheltuielile vor fi în jur de 280 de milioane de lei, fără taxa specială care pe care noi o achităm către stat conform Legii 296, de 125.180.000 lei, deci aproape 25 de milioane de euro. Comparativ cu 2025, avem o creştere a veniturilor cu 9%, de la 353 de milioane la 385.637.000 şi o scădere a cheltuielilor de la 433.928.000 lei la 405.659.000. Toate aceste informaţii le regăsim şi în Nota de fundamentare pe care noi am depus-o către cele două camere ale Parlamentului atunci când am depus bugetele. Dacă ne uităm la veniturile proprii estimate, acestea au două surse mari – tariful de utilizare a spectrului şi tariful de utilizare a resurselor de numerotaţie. Tariful de utilizare a spectrului creşte în anul 2026 cu aproape 32.611.000 lei faţă de cel generat în anul 2025 şi este datorat intrării în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2026, a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio, reprezentând noile alocări de subvenţii de frecvenţă în banda 3,4 – 3,8 GHz, cât şi revizuirea pe care noi am făcut-o în cadrul autorităţii a tariful de utilizare resurse de numerotaţie”, a spus Zgonea, potrivit Agerpres.
Acesta a adăugat că un alt factor care influenţează creşterea veniturilor în anul 2026 este creşterea cursului de schimb valutar euro-leu, utilizat la schimbarea tarifelor de utilizare a spectrului.
“Un alt factor care influenţează creşterea veniturilor în anul 2026 îl reprezintă creşterea cursului de schimb valutar euro-leu, care este utilizat la schimbarea tarifelor de utilizare a spectrului datorate de titularii de licenţe. Pe scurt: cheltuielile noastre sunt estimate la 405.659.000 lei, deci cu 20.000 de lei mai mult decât avem veniturile estimate. Diferenţa este înscrisă, conform legii, la partea de venituri bugetare, la o poziţie distinctă se numeşte “Sume utilizate de alte instituţii din excedentul anului precedent” şi este folosită exclusiv pentru investiţii. Cheltuielile prevăzute sunt în sumă de 487.819.000, credite de angajament, şi 405.659.000 lei – credite bugetare. Autoritatea ar fi avut excedent de peste 100 de milioane de lei dacă nu ar fi achitat către stat, conform Legii 296 din 2023, cei 125 de milioane de lei, adică aproape 25 de milioane de euro. Având în vedere că am fost obligaţi să plătim această taxă către stat, adică 33% din veniturile pe care noi le încasăm, apare această diferenţă de 20 de milioane între ceea ce ne-am propus să facem anul acesta, ca nevoi, şi resursele pe care le avem. Având în vedere că avem resurse financiare separate, am luat din acele 20 de milioane de lei pentru a continua investiţiile care sunt obligatorii pentru autoritatea care reglementează în comunicaţii electronice şi servicii poştale şi de curierat”, a menţionat şeful ANCOM.
Potrivit lui Zgonea, cheltuielile de personal pentru anul în curs sunt prevăzute să scadă cu 11% faţă de 2025, de la 204 milioane de lei la aproape 180,6 milioane de lei.
“Cheltuielie de personal sunt mai mici cu 11% faţă de ceea ce ne-am prognozat pentru anul 2025. Scad de la 204 milioane la 180.595.000 de lei. Dacă nu ar fi fost această decizie a Curţii de Apel Bucureşti, de suspendare a deciziilor noastre de reorganizare a instituţiei, atunci cheltuielile de personal ar fi fost şi mai mici, în jur de 167 de milioane de lei. Numărul maxim de posturi finanţate este 661, cu 31 mai puţin decât anul trecut, când erau finanţate 692 de posturi. Doresc să vă precizez că foarte mulţi salariaţi, pe parcursul finalului de an, având în vedere prezentarea Legii 145 şi toată dezbatere aceasta din zona media, au preferat fie să solicite pensionarea anticipată, fie unii dintre ei şi-au dat demisia. Bineînţeles, la sfârşitul anului noi am încetat detaşările şi am păstrat strictul necesar”, a explicat Valeriu Zgonea.
Totodată, la capitolul Bunuri şi servicii, cheltuielile sunt prognozate la valoarea de 50,258 milioane de lei, în timp ce aproape două milioane de lei sunt transferuri curente în străinătate, ca obligaţii ale statului român faţă de diverse organizaţii internaţionale. A