Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu

Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul de consolidare fiscal-bugetară propus de Guvern. Este o decizie importantă, nu doar pentru Franța, dar și pentru Zona Euro și Uniunea Europeană și reprezintă cel mai monitorizat eveniment de către piețele financiare (din perspectiva regională) de la criza datoriilor suverane în urmă cu aproximativ un deceniu.

Franța (a doua economie a Uniunii Europene, cu o dimensiune nominală de peste 2,9 mii de miliarde de euro în 2024, potrivit estimărilor Eurostat) s-a confruntat în ultimii ani cu deteriorarea finanțelor publice. Subliniez faptul că în trimestrul I din acest an Franța s-a situat pe locul al doilea în Uniunea Europeană (după România) la raportul deficit bugetar/PIB, cu un nivel de 5,6%. De asemenea, atrag atenția cu privire la divergența între Franța și Uniunea Europeană din perspectiva evoluției raportului deficit bugetar/PIB pe parcursul ultimelor trimestre, aspect evidențiat în graficul de mai sus.

În acest context, piețele financiare au penalizat Franța prin niveluri ridicate ale costurilor de finanțare. Astfel, începând cu luna iunie 2024 rata de dobândă la titlurile de stat pe scadența 10 ani (barometru pentru costul de finanțare în economie) s-a situat în Franța la un nivel superior celui mediu înregistrat în Zona Euro. Totodată, diferența între Franța și Zona Euro pe acest indicator s-a intensificat în ultimele luni, spre aproximativ 0,3 puncte procentuale în luna iulie 2025, potrivit datelor Eurostat. Nu în ultimul rând, subliniez faptul că, în a șaptea lună a anului curent, costul finanțării pe scadența 10 ani pentru statul francez a fost similar cu cel înregistrat în Grecia (3,36%). Este un nivel cu peste 0,7 puncte procentuale mai ridicat comparativ cu cel din Germania, economia locomotivă a Europei, cu un PIB nominal de peste 4,3 mii de miliarde de euro în 2024.

Nivelul ridicat al deficitului bugetar, creșterea costurilor de finanțare și ritmul lent de creștere economică (dinamica anuală inferioară pragului de 1% pe parcursul ultimelor trei trimestre) au determinat creșterea ponderii datoriei publice în PIB în Franța până la un nivel de peste 114% în trimestrul I din 2025. Este cel mai ridicat nivel din primul trimestru al anului 2022, după cum se poate observa în graficul de mai jos.

Atrag atenția cu privire la divergența între Franța și Germania din perspectiva acestui indicator (ponderea datoriei publice în PIB) începând cu anul 2011 (la începutul crizei datoriilor suverane, al doilea val al Marii Recesiuni, cea mai severă criză economico-financiară mondială din perioada postbelică). Astfel, începând cu al doilea trimestru al anului 2024 ponderea datoriei publice în PIB în Franța este cu peste 50 de puncte procentuale mai ridicată comparativ cu cea din Germania. Subliniez faptul că, până la momentul incidenței Marii Recesiuni, primele două economii din Zona Euro au avut un nivel similar al ponderii datoriei publice în PIB, aspect evidențiat în graficul următor.

În prezent, Franța este a treia țară din Uniunea Europeană din perspectiva ponderii datoriei publice în PIB, după Grecia și Italia, cu niveluri de 152,5%, respectiv 137,9%.

În acest context, o respingere a programului de consolidare fiscal-bugetară în Franța ar putea determina o intensificare a percepției de risc în sfera finanțelor publice europene, cu efecte de propagare în statele care se confruntă cu provocări similare, cum este cazul României. Concretizarea acestui scenariu ar putea determina Banca Centrală Europeană să utilizeze pentru prima oară programul TPI (Transmission Protection Instrument), creat în vara anului 2022.

Totodată, atrag atenția cu privire la faptul că ponderea datoriei publice în PIB prezintă o tendință de creștere și în primele două mari economii ale lumii, SUA și China.

Prin urmare, există riscul ca evenimentele din Franța să determine declanșarea unei crize a finanțelor publice pe plan mondial, într-o perioadă caracterizată prin persistența incertitudinii și tensiunilor la niveluri ridicate și prin criza multilateralismului.