Justitie

18 noi percheziţii DNA în dosarul lui Iulian Dumitrescu – vezi comunicat oficial DNA

ACTUALIZARE COMUNICAT OFICIAL DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2021 – 2022, a unor infracțiuni de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.

În cursul zilei de 30 iulie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Călărași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

……………

18 noi percheziții au loc în această în dosarul lui Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova, în condiţiile în care anchetatorii au extins urmărirea penală în acest caz. Sunt vizate noi fapte de corupție în legătură cu atribuirea unor contracte de lucrări, potrivit Agerpres.

Se pare că percheziţiile îl vizează şi pe Iulian Iacomi, primarul din Lehliu (județul Călărași) și la mai multe firme de construcții. Sunt vizate fapte de corupție în legătură cu atribuirea unor contracte de lucrări.

Iulian Dumitrescu este cercetat sub control judiciar, cu interdicţia exercitării funcţiei, pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

El este acuzat că, în perioada noiembrie – decembrie 2022, i-a pretins unui om de afaceri să achiziţioneze, în schimbul sumei de 47.500.000 de lei, părţile sociale deţinute de cumnatul său la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală, şi ar fi primit până în data de 4 decembrie 2023 suma totală de 16.210.000 de lei.

Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut în derulare, la momentul respectiv, un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării acţiunilor de la cumnatul lui Iulian Dumitrescu i s-ar mai fi atribuit unul nou.

Totodată, DNA susţine că au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu.

În acelaşi dosar, sunt anchetaţi sora lui Iulian Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi cumnatul acestuia, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

3 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

4 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

4 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

4 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More