Update articol:

216 milioane euro de la Politica de coeziune pentru modernizarea sistemului de transport al energiei termice din Bucureşti

216 milioane euro de la Politica de coeziune pentru modernizarea sistemului de transport al energiei termice din Bucureşti
 - poza 1 Sursa foto: Facebook

Comisia Europeană a aprobat, joi, o investiţie de 216 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru modernizarea sistemului de transport al energiei termice din Bucureşti, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

“Această investiţie a UE în modernizarea unei infrastructuri esenţiale pentru capitala României este un bun exemplu de proiect care poate îndeplini simultan obiectivele de îmbunătăţire a vieţii de zi cu zi a cetăţenilor, cât şi cele ale Pactului verde şi în materie de schimbări climatice”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Sistemul de transport al energiei termice din Bucureşti este unul dintre cele mai mari din lume, furnizând căldură şi apă caldă unui număr de peste 1,2 milioane de persoane. Graţie investiţiei anunţate joi, 211,94 kilometri de conducte, echivalentul a 105,97 kilometri de sistem de transport, vor fi înlocuiţi pentru a remedia problema actuală a pierderii a aproximativ 28% din căldură între sursă şi consumator.

În plus, va fi instalat un nou sistem de detectare a scurgerilor. Proiectul va asigura un sistem de transport al energiei termice durabil şi accesibil ca preţ, sporind eficienţa energetică a reţelei pentru o mai bună calitate a vieţii locuitorilor şi a aerului datorită unei reduceri substanţiale a gazelor care urmează să fie arse.

Comisia Europeană subliniază că această investiţie va contribui la obiectivul României de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu obiectivele Pactului verde european.

BVB | Știri BVB
CONSILIUL JUDETEAN ALBA (ALB26) (14/11/2025)

Plata rata cupon 67, rambursare rata principal 67 & calcul rata dobanda cupon 68

MUNICIPIUL SLOBOZIA (SLB29) (14/11/2025)

Plata rata cupon 65, rambursare rata principal 64 & calcul rata dobanda pentru cuponul 66

ORASUL PREDEAL (PRD26) (14/11/2025)

Plata cuponului 39 & rambursare rata principal 38 & calcul rata dobanda pentru cuponul 40

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA (HUE26B) (14/11/2025)

Plata rata cupon 74, rambursare rata principal 68 & calcul rata dobanda cupon 75

CJ HUNEDOARA (HUE26A) (14/11/2025)

Plata rata cupon 76, rambursare rata principal 68 & calcul rata dobanda cupon 77