Azi, 5 iulie 2021, 78 de organizații active în domeniile protejării patrimoniului cultural, mediu, dezvoltare durabilă, tineret, social și anti-corupție au transmis Guvernului României o scrisoare deschisă în legătură cu evoluția procesului de includere a Sitului Minier Istoric de la Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial, în contextul în care în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Guvernul ia în considerare, din nou, o posibilă amânare sau retragere a dosarului de nominalizare.
Scrisoarea este adresată premierului lui Florin Cîțu, ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu şi preşedintelui Camerei Deputaţilor Ludovic Orban.
Scrisoarea precizează: “În contextul discutării pe 24 iulie 2021 în Comitetul Patrimoniului Mondial a candidaturii Sitului Minier Istoric de la Roșia Montană pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial, nominalizare care se bucură de recomandare de înscriere din partea organismelor consultative ale Comitetului,
reamintim că:
Roșia Montană este localitatea rurală din România cu cel mai mare număr de monumente istorice protejate prin legislația națională;
nenumărate organizații profesionale, la nivel național și internațional, timp de zeci de ani, s-au manifestat fără echivoc pentru salvarea acestui sit, date fiind valoarea și unicitatea sitului la nivel mondial;
societatea civilă din România, căreia i s-a alăturat diaspora din zeci de țări, s-a manifestat și ea, ferm și cu perseverență, împotriva distrugerii și pentru protejarea și valorificarea acestui loc în beneficiul comunității locale;
Roșia Montană este de mai bine de 20 de ani lăsată fără investiții și fără strategii de dezvoltare la nivel local care să permită comunității să prospere;
30 de guverne au încercat până acum să înlesnească pentru o companie privată avizarea unui proiect minier disproporționat și ilegal (inclusiv prin legea specială care a activat întreaga societate civilă în 2013);
în contextul arbitrajului de la Washington, statul român se apără tocmai susținând că Gabriel Resources nu și-a îndeplinit obligațiile legale, nu a convins societatea civilă (locală, națională etc.) de beneficiile proiectului și că nominalizarea la UNESCO nu afectează o eventuală avizare a proiectului minier;
includerea pe Lista Patrimoniului Mondial a unui sit reprezintă un catalizator al dezvoltării economice durabile, în special a celei bazate pe turism cultural și o recunoaștere pe care toate statele semnatare ale Convenției Patrimoniului se luptă să o obțină și să o valorifice;
tocmai Guvernul PNL, prin Ministerul Culturii, a solicitat Comitetului UNESCO reluarea procedurilor de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial, în ianuarie 2020
subliniem că:
retragerea nominalizării de pe agenda discuțiilor Comitetului (așa cum este descrisă în Ghidul Operațional UNESCO) înseamnă pierderea definitivă a întregului demers și că o eventuală revenire presupune refacerea dosarului și a evaluării sale. Acest scenariu prelungește și mai mult starea de vulnerabilitate a comunității locale, sărăcia și lipsa de perspective din ultimii 20 de ani, fiind totodată și un grav semnal de alarmă legat de ceea ce Guvernul și-a asumat în raport cu patrimoniul României la nivel național și internațional,
noi, semnatarii acestei scrisori, vă solicităm public ca în cel mai scurt timp și fără prejudicii în raport cu situația Roșiei Montane (în contextul dezbaterii din Comitetul UNESCO, dar și în cadrul arbitrajului de la Washington), să vă respectați angajamentele luate atât prin programele de guvernare (prin care ați promis „Transformarea localității într-un model de dezvoltare sustenabilă, bazată pe valorificarea patrimoniului cultural și natural și pe implicare civică”, „Transferarea Muzeului Mineritului din administrarea Întreprinderii Miniere Roșia Montană în cea a Ministerului Culturii, pentru înființarea Muzeului Național al Mineritului Aurifer”; „Continuarea finanțării restaurării obiectelor din Lista Monumentelor Istorice prin PNR sau prin Timbrul Monumentelor Istorice”; „Sprijinirea administrației locale, în vederea realizării Planului Urbanistic General (PUG) Roșia Montană”), cât și cele făcute în fața comunității internaționale, a UNESCO și, mai ales, în fața comunității locale din Roșia Montană.
Vă solicităm să nu întreprindeți niciun fel de act sau de procedură administrativă prin care să blocați discutarea candidaturii Roșiei Montane la UNESCO din iulie 2021. Vă solicităm să acordați un mandat ferm delegației care va reprezenta Statul Român la reuniunea Comitetului în sensul susținerii fără echivoc a candidaturii Roșiei Montane pentru includere în Lista Patrimoniul Mondial UNESCO.
Aveți șansa, domnilor, să demonstrați prin fapte ceea ce ați promis până acum și ceea ce ați reproșat adversarilor dvs. politici: că nu doriți distrugerea Roșiei Montane. Este un moment crucial, nu doar pentru Roșia Montană, dar pentru întreaga societate civilă care urmărește cu foarte mare interes evoluția evenimentelor din următoarea lună pe acest subiect.
SEMNATARI:
Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial / RosiaMontana.Community
Adrian Petri, președinteComunitatea Declic
Tudor Brădățan, director executivMining Watch România
Dan Mercea, președinte CIDRMCorina Șuteu
Fost Ministru al Culturii (2016-2017), inițiatoarea procedurii de includere a Roșiei Montane în Lista Patrimoniului MondialFundația Mihai Eminescu Trust
Carolina Fernolend, președinteFundația Pro Patrimonio
Raluca Munteanu, coordonator programeAmbulanța pentru Monumente
Eugen Vaida, coordonatorAsociația Monumentum
Ștefan Vaida, vicepreședinteAsociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie
Claudia Apostol, coordonator „Adoptă o Casă la Roșia Montană”Herculane Project / Asociatia Locus
Oana Chirilă președinteAsociația Prietenii Școlii de la Bunești
Ana Maria Goilav, coordonatorAsociația Maria
Șerban Sturdza, președinteAsociația ARCHÉ
Camelia-Raluca Bărbulescu, președinteAsociația Inima Olteniei
Liana Carina Tătăranu, președinte, coordonator „Ambulanța pentru Monumente – Oltenia Vest”Asociația Actum
Nicoleta Caba-Gheorghiu, președinte, coordonator „Ambulanța pentru Monumente – Moldova Nord”Asociația Atelierul de Patrimoniu
Alexandra Teodor, președinte, coordonator „Ambulanța pentru Monumente – Muntenia Nord”Asociația Arhaic
Bogdan Ilieș, vicepreședinte, coordonator „Ambulanța pentru Monumente – Sălaj”Grupul de inițiativă „Biserici Înlemnite”
Amalia Ignuța, vicepreședinteAsociația Salvați Bucureștiul
Christina Jaqueline Niculescu, președinteAsociația Film ETC / Insula 42
Oana Radu, managerFunky Citizens
Cosmin Pojoranu, vicepreședinteGreenpeace România
Valentin Sălăgeanu, directorCoaliția pentru Mediu
Dan Trifu, copreședinteFundația Eco-Civica
Dan Trifu, președinteAsociația Pentru Ecologie și Turism PRO ECO-TUR
Cristian Arsene, președinteCentrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Costel Popa, PreședinteAsociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – VeDem Just
Lucian Checherița, președinteOrganizația Națională ”Cercetașii României” – CL Roșia Montană
Tică Darie, președinteFederația Consiliul Tineretului din România (CTR)
Gabriel Carnariu, președinteAlianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)
Horia-Șerban Onița, președinteFundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj
Balogh Martin, directorConsiliul Național al Elevilor (CNE)
Rareș Voicu, președinteActiveWatch
Liana Ganea, președintăFundația Culturală Roșia Montană
Sorin Jurca, vice-președinteInițiativa România
Diana Voicu, președinteFundația TERRA Mileniul III
Lavinia Andrei, președinteAsociația Act for Tomorrow
Andrei Coșuleanu, președinteAsociația Reper21
Rețeaua Europeană pentru Promovarea unei Economii Responsabile secolul XXI
Bogdan Gioară, președinteAsociația Edelvais
Alina Cărădeanu, vicepreședinteUniți Salvăm
Lucian C. Oancea, moderatorAsociația Corupția Ucide
Florin Bădiță-Nistor, președinteCentrul pentru Resurse Civice
Petre-Cosmin Bârzan, președinteZero Waste Romania
Elena Rastei, președinteStreet Delivery
Cristian Neagoe, co-fondatorAsociația Bankwatch România
Ioana Ciută, președinteCentrul de Resurse Juridice
Georgiana Iorgulescu, director executivUmbrela Anticorupție Cluj
Ligia Măhălean, președinteAsociația Pachamama
Alexandra Postelnicu, președinteAsociația Evoluție în Instituție
Cristian-Mihai Dide, președinteAsociația Greenitiative
Felicia Ienculescu-Popovici, directorAsociația România fără Ei
George Epurescu, preşedinteVoluntari în Europa
Adriana Mureșan, Membru fondatorFederația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS
Diana Chiriacescu, DirectorConsiliul Național al Dizabilității din România
Tontsch Daniela, președinteAsociația SEXUL vs BARZA
Adriana Radu, președinteAsociația Colectiv GTG 30.10
Eugen Iancu, președinteSocietate Organizată Sustenabil S.O.S
Adrian Dohotaru, director executivCentrul Regional Formatest
Alin Claudiu Olărescu, director executivPrietenii Roșiei Montane
Ioana Oancea Danciu, coordonatorAsociația București
Alexandru Binescu, președinteAsociația Miliția Spirituală
Mihail Bumbeș, președinteAsociația Incantesimo Artele Spectacolului Educație Cultură
Petre Stelian, președinteAsociația Rosia Montană Verde
Elena Claudia Bereczky, președinteFilantro
Lișman Alexandru, vicepreședinteAsociația “Călător prin România”
Tănașcu Constantin-Iulian, președinteSocietatea Culturală Aromână
Daniela Costea, vicepreședinteFundatia ExtraArt
Luminița Dejeu, președinteAsociația Drumuri Dobrogene
Corina Trofim, președinteCentrul Cultural Clujean
Ștefan Teișanu, Director executivAsociația Fapte
Alin Vaida, Director executivAsociatia “RYMA” (“Revolutionary Youth Movement for Arts”)
Cristina Cândea, președinteAsociația Nord
Alexandru TeioșanuAsociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității – AIDC
Kristina Creosteanu, președinte
Federatia pentru Mediu Curat
Cornelia-Florina German, președinte** UPDATE: se alătură și următoarele organizații:
Geeks for Democracy
Raluca Paraschiv, președinteAsociația România Vie,
Daniela Grigoraș, președinteRevista Zeppelin
Ștefan Ghenciulescu, redactor-șefAsociația Let’s Do It, Romania!
Anamaria Hancu, președinte