Update articol:

Ucraina: Centrala nucleară din Zaporojie, reconectată la reţeaua ucraineană (AIEA)

Zaporojie Sursa foto: power-technology.com / Credit: Energoatom

Centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei) a fost reconectată la reţeaua electrică a ţării, a indicat sâmbătă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), după ce uzina fusese privată de sursa de electricitate, ceea ce creştea riscul unui accident, potrivit AFP, precizează Agerpres.

“Linia de 750 de kilovolţi reparată alimentează cea mai mare centrală nucleară din Europa cu electricitatea necesară pentru a asigura răcirea reactoarelor şi alte funcţii de securitate”, a anunţat AIEA într-un comunicat.

De când fusese debranşată de la reţea, centrala – miză a confruntărilor între ruşi şi ucraineni în ultimele săptămâni şi ale cărei reactoare au fost oprite – nu putea conta decât pe o alimentare prin centrala termică pentru a asigura răcirea instalaţiilor sale.

Riscul era ca această alimentare să fie întreruptă.

Centrala, situată în sudul Ucrainei, pe fluviul Nipru, a trecut sub controlul forţelor ruse în martie şi bombardamentele asupra uzinei au suscitat temeri privind o catastrofă nucleară.

O echipă de experţi AIEA a putut să o inspecteze la începutul lunii septembrie, iar doi dintre membrii săi au rămas la faţa locului pentru o supraveghere permanentă.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026