Incursiunea terestră așteptată a Israelului în Liban va scoate în evidență o nouă realitate strategică a unui an de război – SUA, odată puternică, este neputincioasă să-și țină aliatul în frâu sau să influențeze alți beligeranți majori într-o criză regională care se agravează rapid, scrie CNN într-o analiză.
Guvernul premierului Benjamin Netanyahu a lansat luni următoarea etapă a atacului său împotriva Hezbollah prin ceea ce Forțele de Apărare ale Israelului au numit o „operațiune terestră limitată” în Liban – în ciuda unor săptămâni de solicitări de reținere din partea Washingtonului și a unor apeluri cunoscute (și respinse) de dez-escaladare.
Acest lucru a avut loc la doar câteva ore după ce președintele Joe Biden a declarat că „ar trebui să avem o încetare a focului acum”, când a fost întrebat ce știa despre raidurile anterioare ale forțelor speciale israeliene în sudul Libanului. „Sunt de acord cu oprirea lor”, a spus președintele.
Comentariile sale nu au făcut decât să sublinieze prăpastia dintre guvernele SUA și Israel într-o zi în care Netanyahu le-a spus iranienilor într-o emisiune: „Nu există niciun loc în Orientul Mijlociu unde Israelul să nu poată ajunge”.
Deconectarea se adâncește pe măsură ce coincide cu finalul unor alegeri americane dificile. Marja de manevră a lui Biden este limitată dacă dorește să evite exacerbarea impactului politic intern al războiului din Orientul Mijlociu – un factor pe care Netanyahu, un păpuşar desăvârșit în politica americană, îl înțelege cu siguranță.
Candidatul democrat, vicepreședintele Kamala Harris, a aderat în mare măsură la linia administrației – în ciuda comentariilor anterioare care sugerau că ar putea adopta o poziție retorică puțin mai dură față de Netanyahu, subliniind în același timp situația dificilă a civililor palestinieni.
Un model umilitor pentru SUA care se repetă
Modelul impotenței americane și al sfidării israeliene s-a repetat de la atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, care au ucis aproximativ 1200 de persoane, ceea ce a determinat bombardarea Gaza de către Israel și încercarea mai recentă de a distruge Hezbollah în Liban.
Netanyahu acționează adesea primul și consultă SUA mai târziu, chiar și atunci când acțiunile sale sunt sigure că vor zdruncina eforturile diplomatice americane și vor spori temerile că SUA vor fi târâte într-un război regional dezastruos. De exemplu, SUA nu au fost informate în prealabil cu privire la atacul aerian israelian de vineri, care l-a ucis pe liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, chiar dacă unda de șoc globală urma să fie puternică.
Această abordare israeliană a făcut adesea ca administrația Biden să pară mai degrabă un spectator decât un jucător activ în evenimente, așa cum ar trebui să i se potrivească unei superputeri. Lunile de extenuantă diplomație itinerantă a secretarului de stat Antony Blinken au rămas în mare parte fără rezultat. Iar SUA au insistat neîncetat pentru o încetare a focului în Gaza pe care nici Netanyahu, nici Hamas nu par să o dorească.
Aceasta nu este doar o rușine diplomatică. De fiecare dată când un președinte american este respins public, prestigiul său personal și percepția puterii globale a SUA sunt afectate. Și este tot mai probabil ca Biden, care a venit în funcție declarându-se expert în politică externă, să părăsească Casa Albă peste câteva luni, cu un război furios în Orientul Mijlociu care îi va păta moștenirea.
Dar pariul liderului israelian că, în ciuda tuturor rezervelor sale, administrația Biden va rămâne garantul securității statului evreu a dat roade. De exemplu, SUA și aliații lor au contribuit la respingerea unui atac masiv cu rachete și drone iraniene împotriva Israelului în aprilie. Atacurile au urmat unei lovituri israeliene despre care SUA nu au știut în prealabil asupra unui complex diplomatic iranian din Damasc, care a ucis opt ofițeri de rang înalt din Corpul Gardienilor Revoluției Islamice Iraniene.
Până în prezent, Biden, care s-a mândrit mult timp cu faptul că este unul dintre cei mai pro-israelieni politicieni din istoria SUA, a fost reticent în a-și folosi pârghiile pe care le are – de exemplu, întreruperea permanentă a livrărilor militare americane către Israel, un pas care ar avea reverberații politice uriașe înainte de alegeri și l-ar face să fie acuzat de abandonarea unui aliat care luptă împotriva terorismului.
Netanyahu pare adesea să profite în mod conștient de instinctele lui Biden, considerând că acesta va înghiți orice nivel de provocare.
O ironie simbolică profundă încapsulează dualitatea poziției SUA în conflict: o analiză CNN a constatat că în atacul asupra lui Nasrallah au fost probabil folosite bombe fabricate în America, ceea ce amenință să declanșeze conflagrația regională care ar fi atât de ruinătoare pentru interesele și obiectivele diplomatice ale SUA.
Prețul tensiunilor americano-israeliene
Dar lunile de nepăsare israeliană față de preocupările politice și strategice ale administrației au avut un preț ridicat. Relațiile dintre Biden și Netanyahu sunt foarte tensionate. Și antagonismul în creștere izbucnește adesea în mod deschis – cel mai recent, când oficialii americani au fost furioși că liderul israelian a respins o propunere de încetare a focului între Israel și Hezbollah din partea unui grup de națiuni condus de SUA. Washingtonul a cerut israelienilor să facă o declarație pentru a remedia rușinea diplomatică, au relatat săptămâna trecută MJ Lee, Kylie Atwood și Jennifer Hansler de la CNN.
Ret. Col. Cedric Leighton, analist militar CNN, a declarat în cadrul emisiunii „CNN This Morning” că discuțiile dintre oficialii israelieni și americani înainte de așteptata mișcare israeliană în sudul Libanului au fost „destul de tensionate… în special la nivelurile superioare”. El a adăugat: „Principalul lucru de reținut este că Israelul a ținut practic în mod deliberat SUA neinformate în ceea ce privește detaliile operațiunilor lor.”
Pe de o parte, Leighton a declarat: „SUA încearcă să îi rețină pe israelieni; încearcă să limiteze amploarea acțiunilor militare pe care le desfășoară israelienii. Israelienii privesc acest lucru din punct de vedere militar în acest moment și văd capacitatea și posibilitatea de a elimina practic Hezbollah ca amenințare pentru nordul Israelului”.
De ce s-a adâncit ruptura dintre SUA și Israel?
Evenimentele din ultimul an au pus Statele Unite și Israelul într-o situație în care interesele naționale critice ale fiecărui stat, așa cum sunt percepute de liderii săi aleși, sunt în conflict direct.
Guvernul Netanyahu a interpretat atacurile din 7 octombrie ca o manifestare a unei amenințări existențiale la adresa statului Israel și a evreilor din Orientul Mijlociu. Cu o astfel de mentalitate, chiar și resentimentele intense față de Casa Albă pot fi tolerate. Iar sentimentul că Israelul duce o bătălie pentru supraviețuirea sa îi face pe lideri să își justifice mai ușor pierderile masive de vieți omenești în rândul civililor palestinieni în urma acțiunilor israeliene împotriva Hamas în Gaza și Hezbollah în Liban, chiar dacă restul lumii consideră carnagiul ca fiind atroce și disproporționat.
Statele Unite ar putea avertiza cu privire la amenințarea unui război regional, dar Israelul consideră că este implicat de ani de zile într-un astfel de conflict împotriva unor grupuri proxy care iau direcția sau se inspiră de la dușmanii săi din conducerea clericală a Iranului.
Cu toate acestea, evenimentele par diferite prin prisma strategică și istorică mai largă a Washingtonului, pe fondul îngrijorărilor legate de faptul că victoriile pe termen scurt ale Israelului nu sunt durabile și ar putea fi pur și simplu premisele pentru alte decenii de insecuritate și război.
Interesele naționale ale Americii nu constau doar în conservarea Israelului. Casa Albă este disperată să evite să fie atrasă într-un alt conflict dur în Orientul Mijlociu, având în vedere cele două decenii care au fost necesare pentru a scoate trupele americane din Irak și Afganistan. De asemenea, avanposturile soldaților americani aflați încă în regiune, inclusiv în Siria și Irak, rămân extrem de vulnerabile la atacurile aliaţilor iranieni, după cum a arătat moartea a trei membri ai personalului american într-un atac cu dronă în Iordania în ianuarie.
Implicațiile globale și politice ale anului de furie din regiune sunt, de asemenea, uriașe. De exemplu, lunile de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Roșie au făcut ca forțele navale ale SUA și ale aliaților să fie adesea sub tir și să intercepteze rachete ale rebelilor houthi susținuți de Iran. Impactul economic în cascadă al încetinirii lanțurilor de aprovizionare, în condițiile în care liniile de transport maritim trimit mărfuri pe un traseu mai lung în jurul Africii, este, de asemenea, considerabil. Este puțin probabil ca ciocnirile să se încheie în timp ce Israelul bombardează Gaza și Libanul.
Israelul crede că este învingător, ceea ce alimentează reticența sa de a se opri
Există, de asemenea, percepții militare contrastante între Israel și SUA.
Israelul a eliminat mulți dintre cei mai periculoși inamici ai săi prin acțiuni militare și de informații uimitoare. Pe lângă eliminarea lui Nasrallah, care a transformat Hezbollah într-o amenințare gravă pentru Israel în 30 de ani, Hamas a acuzat, de asemenea, Israelul că l-a ucis la Teheran pe Ismail Haniyeh, unul dintre principalii săi lideri. Israelul nu a confirmat și nici nu a negat implicarea sa. Israelul a ucis, de asemenea, alți membri de rang înalt ai celor două grupări în atacuri în Siria, Liban, Iran și în Gaza. Atacurile cu detonatoare israeliene asupra pagerelor și walkie-talkies au rănit sau ucis mii de agenți Hezbollah.
Așadar, de ce nu ar continua Netanyahu cel mai mare succes strategic israelian din ultimele decenii, indiferent de ce spune Biden?
Dar Washingtonul are preocupări mult mai ample. Acestea includ oribilele victime civile și dezastrele umanitare din Gaza și Liban, un stat care s-a bucurat de câteva decenii de stabilitate după un război civil criminal, care a făcut ravagii între 1975 și 1990. Moartea a mii de civili nu este doar o tragedie în sine, ci creează presiuni severe asupra SUA din partea aliaților săi și pătează imaginea Americii prin asociere.
Cu cât războiul durează mai mult, cu atât mai mare este amenințarea că conflictele care se intensifică în regiune s-ar putea uni într-un război periculos pe mai multe fronturi și că ar putea izbucni un conflict direct între SUA și Iran, dușmanul lor de moarte. Un război regional ar avea consecințe economice dezastruoase și ar putea devia și mai mult de la obiectivul SUA de a se mobiliza pentru noua confruntare a superputerilor cu China.
Politicile răzbunătoare schimbă adevăruri vechi despre relația SUA-Israel
Există, de asemenea, factori politici iremediabili care îndepărtează guvernele.
În cea mai mare parte a existenței Israelului, ar fi fost ruinător din punct de vedere politic și strategic pentru un prim-ministru să manifeste un asemenea dispreț față de un președinte american.
Dar marșul lui Netanyahu spre extrema dreaptă și dependența coaliției sale de partidele ultraortodoxe înseamnă că prioritatea sa este să liniștească cele mai extreme elemente interne pentru a rămâne la putere.
Slăbiciunea partidelor de centru și de stânga din Israel înseamnă o lipsă de lideri alternativi precum foștii prim-miniștri Yitzhak Rabin sau Shimon Peres, care erau ideologic și temperamental în armonie cu președinții americani. Ascensiunea liderilor incendiari și radicali, precum Nasrallah și oficialii Hamas, înseamnă, de asemenea, că nu există parteneri de cealaltă parte care să fie deschiși la procesul tradițional de pacificare al SUA.
Chiar și legendarul secretar de stat al SUA, James Baker, ar fi avut probleme cu această distribuție regională de personaje.
Solicitările americane pentru o soluție cu două state la conflictul israeliano-palestinian pot reflecta, în cele din urmă, singura cale posibilă de a pune capăt unei confruntări care durează de generații – dar ele par, de asemenea, complet deconectate de realitățile Orientului Mijlociu însângerat în 2024.
Și mulți observatori de la Washington suspectează de mult timp că Netanyahu are un interes personal puternic în a purta un război perpetuu pentru a-și răscumpăra eșecul de a opri atacurile din 7 octombrie și pentru a continua să amâne socotelile sale legale, deoarece se confruntă cu acuzații penale grave.
Propria realitate politică veninoasă a Americii erodează, de asemenea, puterea SUA în Orientul Mijlociu. Sprijinul pentru Israel a fost cândva un principiu de neclintit care i-a unit pe republicani și democrați. Dar imixtiunea lui Netanyahu în politica americană de ani de zile – de exemplu, în problema nucleară iraniană – i-a îndepărtat pe mulți democrați, iar mișcarea partidului lor spre stânga a temperat și mai mult sprijinul pentru Israel.
Fostul președinte Donald Trump a îngăduit și a încurajat cele mai radicale politici ale lui Netanyahu – politizând și mai mult relația dintre SUA și Israel. Iar republicanii pro-Trump îl îndeamnă să meargă mai departe – cel puțin parțial pentru a-l slăbi pe Biden și pe succesorul său ales, Harris.
Biden și Harris se află într-o situație politică delicată cu o lună înainte de alegeri. Eșecul lui Biden de a ține în frâu Israelul în Gaza și acum în Liban – și carnagiul uman aferent – a divizat Partidul Democrat și amenință să ducă la scăderea prezenței la vot în rândul progresiștilor și al alegătorilor arabo-americani, în special în state oscilante precum Michigan. Dar orice măsură de pedepsire a Israelului ar putea să o afecteze pe Harris în rândul alegătorilor moderați și din statele oscilante, care sunt bombardați cu reclame negative ale lui Trump care susțin că ea și Biden sunt slabi și conduc Statele Unite către cel de-al treilea război mondial.
Acesta este doar unul dintre multele motive pentru care Netanyahu este stimulat să își extindă războiul, indiferent cât de neputincioasă pare America.
| Știri BVB