Update articol:

E.ON Energie România va investi 40 de milioane de euro în soluţii digitale, în următorii cinci ani

E.ON Energie România fuziune cu E.ON Furnizare Gaz

Furnizorul de energie E.ON Energie România va aloca, în următorii cinci ani, 40 milioane de euro în soluţii digitale, inclusiv în proiecte susţinute de Inteligenţa Artificială (AI), cu obiectivul de a dezvolta interacţiunea cu clienţii.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei,  primele rezultate vor fi vizibile începând cu acest an, odată cu implementarea soluţiilor de asistenţi virtuali bazaţi pe AI în platforma E.ON Myline. Astfel, clienţii vor avea acces la informaţii personalizate în timp real – de la explicaţii privind facturile, până la consumuri şi solduri – inclusiv funcţionalităţi dedicate prosumatorilor.

“Cu aproximativ 1,6 milioane de conturi active şi 2,34 milioane de locuri de consum gestionate, Myline este deja unul dintre cele mai importante puncte de interacţiune digitală dintre E.ON şi clienţii săi. În fiecare lună sunt emise prin platformă aproximativ 1,9 milioane de facturi electronice, iar utilizarea serviciului este în creştere constantă, în special de pe dispozitive mobile. Nivelul de satisfacţie al utilizatorilor confirmă această tendinţă: peste 84% dintre cei care folosesc aplicaţia mobilă apreciază funcţionalităţile disponibile, rapiditatea operaţiunilor şi accesul facil la informaţii şi oferte personalizate. În perioada următoare, ecosistemul digital E.ON va fi extins prin integrarea aplicaţiei E.ON Drive în platforma Myline. E.ON a depăşit deja pragul de 700 de puncte private de încărcare pentru vehicule electrice, instalate în 39 de judeţe, iar localizarea staţiilor este disponibilă online şi în aplicaţia dedicată”, precizează compania.

Un alt proiect strategic aflat în dezvoltare este Sales Platform, care va permite clienţilor să contracteze direct online soluţiile energetice oferite de către furnizor, într-un proces simplificat şi complet digital.

Totodată, AI Search E.ON – primul instrument inteligent de căutare dezvoltat de o companie energetică din România – oferă răspunsuri în doar câteva secunde, fiind actualizat permanent pentru a furniza informaţii relevante şi actuale.

“Investiţiile în digitalizare contribuie direct la creşterea business-ului: portofoliul de clienţi E.ON a crescut cu peste 6% între 2020 şi 2025, iar numărul celor care utilizează soluţii precum sisteme fotovoltaice, pompe de căldură, centrale în condensare sau staţii de încărcare a depăşit 110.000. Privind spre viitor, E.ON continuă să investească în tehnologii avansate, inclusiv în sisteme bazate pe inteligenţa artificială capabile nu doar să furnizeze informaţii, ci şi să preia şi să rezolve anumite solicitări ale clienţilor, contribuind la o experienţă digitală tot mai eficientă şi personalizată”, se arată în comunicat.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice, cu un portofoliu format din circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, compania a investit 2,7 miliarde de euro, în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 4,2 miliarde de euro.