de Dan Pălăngean
Rata de ocupare în România a ajuns la doar 69,5% în anul 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat, în condițiile în care obiectivul stabilit la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2030 este de 78% (deocamdată s-a ajuns la 75,8%). La nivel național, țintele pot fi și mai ambițioase, de pildă 83% în cazul Germaniei și 85% în cazul Ungariei.
Regiunea București-Ilfov este singura care a trecut pragul de 80% și România este dată drept exemplu de discrepanță majoră între regiunea capitalei și media națională (diferență de 11,6 puncte procentuale). Chiar și așa, nici măcar la nivel central nu performăm propiu-zis, dacă ne comparăm cu situația din statele fostului bloc estic.
Între cele șase regiuni europene care au depășit pragul de 85% (recordul e deținut de sudezii din arhipeleagul Aland aparținând Finlandei, cu 86,4%), apar Varșovia (86,2%), Bratislava (85,4%), Budapesta (85,3%) și Praga (85,1%), între care au reușit să se intercaleze doar olandezii din regiunea Utrecht (85,3%).
La noi, o singură macroregiune a trecut pragul de 70%, cea formată din regiunile Nord-Vest și Centru (aproximativ Transilvania), cu observația că situația pare a se fi „împotmolit” după 2022, odată ce investițiile străine dirijate aici s-au mai împuținat. Macroregiunea 2 se bate pe la 66%, după ce regiunea de Sud-Est a performat mai puțin, tot după 2022.
Cât despre situația și mai slabă din Macroregiunea 4, unde cele patru județe din regiunea Vest au ridicat de puțin media peste pragul de 65% deși ele s-au oprit sub cota de 67%, acolo problema apare în Oltenia, care se „bate” cu Sud-Estul pentru „lingura de lemn” a lipsei de locuri de muncă, implicit de bunăstare.
De reținut, din perspectivă socio-culturală, majoritatea regiunilor cu rate scăzute de ocupare sunt predominant rurale, mai slab populate și situate la periferia UE. Analiza Eurostat arată că această configurație se regăsește în sudul Spaniei și Italiei, o bună parte din Grecia, regiuni din România și departamentele franceze de peste mări.
Trimiterea la moștenirea latină combinată cu mentalitatea balcanică este destul de evidentă, chiar și atenuată de eforturile făcute anterior, în perioada socialistă, de dezvoltare mai echilibrată în profil teritorial. Pentru reflecție, menționăm că unele dintre cele mai reduse rate de ocupare le au verii noștri italieni, cu doar 48,5% în Calabria, 49,4% în Campania și 50,7% în Sicilia.
Deși a progresat vizibil în materie de rată de ocupare din 2012 încoace, România a rămas încă departe de media UE, în timp ce alte țări din regiune au făcut progrese remarcabile și depășit uzanța în materie la nivel european, folosind mai deplin resursa de muncă. Ceea ce ar cam trebui să ne dea de gândit.
Una peste alta, inclusiv din perspectiva ajustării deficitului bugetar și a continuării (să dea Domnul măcar să ne menținem aproape de 80% din media UE ca PIB/locuitor) creșterii nivelului de trai, problema locurilor de muncă și a ratei de ocupare se anunță tot mai „spinoasă” în anii care urmează. Reglajele delicate dintre necesitatea de alocări bugetare pentru susținerea producției eficiente și protecția socială fiind de maximă importanță.
| Știri BVB