Update articol:

Conducerea Transelectrica SA a hotãrât sã urmeze parcursul civil și penal în relația cu Marius CARAȘOL, astfel încât sunt inițiate demersurile privind constituirea ca parte civilã în ancheta Parchetului General

Marius-Dănuț CARAȘOL, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica

Consiliul de Supraveghere al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a solicitat, în ședința de astăzi, 24 septembrie 2019, conducerii executive a Companiei sã prezinte stadiul acțiunilor inițiate ca urmare a revocãrii domnului Marius-Dãnuț CARAȘOL din funcția de Președinte și membru al Directoratului.

Membrii Consiliului de Supraveghere și-au exprimat în mod hotãrât intenția de a continua cu responsabilitate toate demersurile corecte din punct de vedere juridic, pentru protejarea intereselor Companiei și recuperarea prejudiciilor constatate.

Consiliul de Supraveghere a analizat situația unor posibile dificultãți în derularea activitãții Companiei, ca urmare a revocãrii domnului Marius-Dãnuț CARAȘOL. În acest context, este de precizat cã sistemul conducerii colective a Companiei a asigurat, prin noua componențã a Directoratului, continuitatea și stabilitatea funcționãrii Companiei, astfel încât deciziile au fost luate rapid și în condiții de eficiențã.

Pânã la aceastã datã, au fost declanșate procedurile legale pentru încetarea contractului individual de muncã al domnului CARAȘOL în cadrul Sucursalei de Transport București. În același timp, a fost asiguratã stabilitatea decizionalã a Sucursalei de Transport București, prin numirea interimarã a unui director.

Conducerea Transelectrica SA a hotãrât sã urmeze parcursul civil și penal în relația cu domnul Marius-Dãnuț CARAȘOL, astfel încât sunt inițiate demersurile privind constituirea Companiei ca parte civilã în ancheta Parchetului General. De asemenea, conducerea Companiei a decis formularea unei plângeri penale împotriva domnului CARAȘOL, precum și depunerea tuturor diligențelor în sensul instituirii mãsurilor asiguratorii în procesul penal.

De asemenea, în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere s-a analizat și situația litigiilor pe care Compania le are cu foștii administratori privind acordarea OAVT-urilor.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (18/03/2025)

Convocare AGA Anuala 24(25).04.2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (18/03/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10-13.03.2025 si finalizare etapa 2