Update articol:

Trump a zburat din nou spre Davos după ce primul avion a fost schimbat

Trump a zburat din nou spre Davos după ce primul avion a fost schimbat
 - poza 1
Preşedintele american Donald Trump a zburat miercuri pentru a doua oară spre Forumul Economic Mondial de la Davos, după ce primul avion a trebuit să se întoarcă din cauza unei probleme tehnice, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Trump a decolat de la baza aeriană Andrews, lângă Washington, la bordul unei a doua aeronave, după ce avionul Air Force One, care îl transporta iniţial, a fost forţat să aterizeze după aproximativ 90 de minute de zbor din cauza unei “probleme electrice minore”, conform Casei Albe.

A doua decolare a avut loc la scurt timp după miezul nopţii (05:00 GMT), cu aproximativ două ore şi jumătate întârziere.

El este aşteptat miercuri la Davos pentru o întâlnire faţă în faţă cu liderii europeni, în contextul în care dorinţa sa de a anexa Groenlanda ameninţă să distrugă alianţa transatlantică.

BVB | Știri BVB
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (11/05/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 29 mai 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (11/05/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 04-08.05.2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (11/05/2026)

Incheierea unui contract semnificativ