Update articol:

O delegaţie de parlamentari ruşi va călători în Statele Unite, în ciuda sancţiunilor

Rusia Moscova Sursa foto: pixabay.com

O delegaţie a Dumei de Stat a Rusiei, camera inferioară a parlamentului rus, va călători în curând în Statele Unite, la invitaţia omologilor americani, în ciuda sancţiunilor, o iniţiativă salutată miercuri de Kremlin, informează EFE, potrivit Agerpres.

“Este planificată o călătorie a unui grup de deputaţi în Statele Unite. Cu toate acestea, mai trebuie clarificate unele detalii privind obţinerea garanţiilor”, a declarat miercuri parlamentarul rus Aleksei Cepa pentru agenţia de ştiri Interfax.

Cepa a informat că “patru sau cinci persoane” vor călători, dar că au nevoie de garanţii de securitate, deoarece sunt supuse sancţiunilor internaţionale.

“Grupul este condus de deputatul Veaceslav Nikonov şi îl include şi pe deputatul Partidului Comunist Vladimir Isakov”, a declarat el, adăugând că este vorba despre o vizită de lucru şi că cel mai probabil “deputaţii vor zbura chiar mâine”, adică joi.

Nikonov este nepotul liderului bolşevic Viaceslav Molotov, care a fost şef al diplomaţiei sovietice în timpul dictatorului Iosif Stalin.

În ianuarie, o parlamentară americană, republicana Anna Paulina Luna, a declarat că a primit o autorizaţie din partea Departamentului de Stat al SUA pentru ca patru membri ai Dumei să viziteze Washingtonul.

Luna a purtat discuţii cu mai mulţi reprezentanţi ruşi, inclusiv cu trimisul Kirill Dmitriev, care anul trecut i-a oferit un buchet de flori şi o cutie de bomboane de ciocolată inscripţionate cu citate din preşedintele rus Vladimir Putin.

La rândul său, Kremlinul a salutat posibilitatea unor contacte între parlamentarii din ambele ţări.

“Acest lucru nu poate fi decât binevenit şi este cu adevărat necesar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul său telefonic zilnic de presă. “Salutăm orice modalitate de a reînvia dialogul cu Statele Unite în orice domeniu. Credem că acest lucru ar fi în concordanţă cu şi benefic pentru interesele atât ale Federaţiei Ruse, cât şi ale Statelor Unite”, a adăugat Peskov.

Partea rusă a subliniat totodată că astfel de contacte au fost “propuse în mod repetat Statelor Unite”.

BVB | Știri BVB
ALRO S.A. (ALR) (25/03/2026)

Stadiu litigiu Alro & ANAF

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/03/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

Turbo Long Certificates on One United Properties SA (RBONETL13) (25/03/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 13:59 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/03/2026)

Anunt privind AGOA din 30/31 martie 2026