Consiliul de Administrație al Simtel a aprobat inițierea procesului de reorganizare a Companiei prin divizare parțială, în vederea separării activităților operaționale de Inginerie, Achiziții și Construcții (EPC) și Operațiuni și Mentenanță (O&M) într-o entitate dedicată, Simtel Services S.R.L., companie deținută integral de Simtel Team S.A., potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.
În urma implementării reorganizării propuse, Simtel Team S.A. va continuă să fie entitatea listată la Bursă de Valori București și va îndeplini rolul de companie de holding a Grupului. Concret, în urma reorganizării, Simtel Team S.A. va păstra funcțiile de coordonare strategică, finanțare la nivel de grup și relația cu investitorii. Compania va continua să dețină și să administreze participațiile în filialele existente ale Grupului, precum și vehiculele de proiect (SPV-urile). Totodată, la nivelul Simtel Team S.A. va rămâne capacitatea de producție de energie electrică reprezentată de parcul fotovoltaic de la Giurgiu, având în vedere că acesta a fost realizat printr-o finanțare nerambursabilă (PNRR) care prevede anumite obligații privind menținerea titularului proiectului.
Reorganizarea propusă are ca obiectiv alinierea structurii juridice a Grupului la dimensiunea și diversitatea actuală a activităților desfășurate și urmărește crearea unei structuri operaționale mai clare și mai eficiente, adaptate etapei actuale de dezvoltare a Grupului, potrivit comunicatului.
Principalele beneficii urmărite prin implementarea acestei reorganizări sunt:
· delimitarea clară a activităților operaționale față de funcțiile de coordonare strategică și consolidarea proceselor de guvernanță la nivelul Grupului;
· separarea riscurilor specifice activităților EPC și O&M față de celelalte linii de activitate ale Grupului;
· crearea unei structuri care permite dezvoltarea, finanțarea și administrarea distinctă a principalelor entități ale Grupului, în funcție de specificul și necesarul de capital al fiecăreia;
· îmbunătățirea transparenței operaționale și financiare prin evidențierea distinctă a performanței principalelor activități ale Grupului și dezvoltarea unor indicatori de performanță specifici fiecărei entități;
· creșterea flexibilității în implementarea unor inițiative strategice viitoare, inclusiv prin dezvoltarea de parteneriate la nivelul entităților din cadrul Grupului;
· menținerea unei structuri eficiente din punct de vedere operațional, fără dublarea structurilor administrative și cu creșterea eficienței operaționale la nivelul Grupului.
Compania subliniază că această operațiune reprezintă exclusiv o reorganizare internă a Grupului, menită să susțină dezvoltarea viitoare a diferitelor linii de activitate într-un cadru de guvernanță și raportare mai clar. Reorganizarea nu modifică structura acționariatului Simtel Team S.A., nu implică emiterea de noi acțiuni și nu afectează statutul de entitate listată al emitentului. Acțiunile Simtel Team S.A. vor continua să fie tranzacționate la Bursa de Valori București sub simbolul SMTL. De asemenea, operațiunea nu modifică activele, portofoliul de participații, activitățile desfășurate sau rezultatele financiare consolidate ale Grupului.
Consiliul de Administrație intenționează să propună adoptarea unei politici de dividende care să urmărească distribuirea anuală către acționari a unui procent cuprins între 20% și 40% din profitul distribuibil al Grupului realizat începând cu exercițiul financiar 2027.
Implementarea operațiunii de divizare este condiționată de aprobarea acesteia de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor și de îndeplinirea formalităților legale necesare.
Documentația aferentă operațiunii, inclusiv proiectul de divizare și celelalte materiale relevante, vor fi puse la dispoziția investitorilor în conformitate cu prevederile legale aplicabile.