Update articol:

Despre ura de clasă a statului față de privat (Marian Murguleţ)

Despre ura de clasă a statului față de privat (Marian Murguleţ)
 - poza 1

Ne plângem zilnic de calitatea clasei politice, dar adevărul greu de digerat este că politicienii noștri nu au picat din cer. Sunt, pur și simplu, o oglindă fidelă a electoratului. Suntem o țară guvernată de „politicieni de carieră” – oameni care n-au profesat o zi în economia reală, n-au plătit un salariu din propriul buzunar și nu știu ce înseamnă riscul financiar.

De ce avem acești oameni la butoane? Răspunsul stă într-o mentalitate profund toxică, adânc înrădăcinată în aparatul birocratic: sectorul privat este privit ca un dușman al statului.

Pe zi ce trece se acutizează noua „ură de clasă” din birourile publice. În spatele multor ghișee și în birourile ministeriale nu se ascunde dorința de a sprijini comunitatea, ci o formă modernă de ură de clasă. Pentru mulți funcționari publici, antreprenorul sau angajatul de la privat nu este cel care le susține salariul prin taxe, ci un „suspect de serviciu” care sigur fură sau fentează legea, sau o vacă de muls, bună doar de sufocat sub zeci de controale, amenzi și birocrație kafkiană.

Iar cel mai grav, reprezintă un element destabilizator care își permite să ceară transformarea digitală a statului și eficiență – adică tocmai lucrurile care ar scoate la lumină frecatul mentei de la stat.

În timp ce aparatul bugetar a devenit o castă a privilegiaților (cu sporuri de calculator, tichete de tot felul și salarii care depășesc media din privat), cei din sectorul privat sunt tratați ca cetățeni de rangul doi. Statul român nu te vede ca pe un partener, ci ca pe un subordonat care trebuie pedepsit pentru îndrăzneala de a face profit.

Modelul Polonia: Exact pe dos

Să ne uităm puțin la Polonia, o țară fostă comunistă și ea, dar care a înțeles cum se joacă capitalismul. Acolo, sectorul privat a fost motorul renașterii naționale, protejat și încurajat de stat pentru a crea giganți economici regionali. La Varșovia s-a înțeles că un stat puternic are nevoie de firme private bogate.

La București, logica e inversă: „Să moară capra privatului, ca să mai angajăm trei pile la agenția națională/județeană de tăiat frunză la câini.”

Cât timp succesul în România va fi definit de o sinecură la stat, iar inițiativa privată va fi privită ca o infracțiune în fașă, vom continua să lucrăm cu același „material al clientului”. Schimbarea nu vine doar din vot, ci din reabilitarea morală a celor care chiar țin spatele acestei țări: privații.