de Oana Ijdelea
Crizele geopolitice succesive redefinesc fundamental paradigma în care Europa analizează și reglementează sectorul energetic. Anterior lui 2022, pilonii centrali ai politicilor unionale erau decarbonizarea și competitivitatea industrială. Dar iată că șocurile asimetrice generate de războiul din Ucraina, fragmentarea lanțurilor de aprovizionare și volatilitatea extremă a piețelor de mărfuri au impus o realitate de netăgăduit: securitatea energetică a fost ridicată la rang de prioritate absolută, la egalitate cu tranziția verde.
În acest peisaj complex și puternic reglementat își face intrarea pachetul AccelerateEU, planul cuprinzător și setul de instrumente de urgență al Comisiei Europene, conceput pentru a consolida reziliența energetică a UE și pentru a proteja consumatorii de piețele volatile ale combustibililor fosili. Lansată ca răspuns la conflictele geopolitice din Orientul Mijlociu și la creșterile ulterioare ale prețurilor combustibililor fosili importați, inițiativa își propune să echilibreze sprijinul pe termen scurt cu accelerarea pe termen lung a tranziției către energie curată în Europa. Strategia este structurată în jurul a cinci domenii cheie:
O coordonare mai strânsă la nivelul UE: Colaborare intensificată între statele membre, inclusiv eforturi comune pentru umplerea depozitelor de gaz și gestionarea eliberării stocurilor de petrol. Protejarea consumatorilor și a companiilor: Măsuri de sprijin pentru gospodăriile vulnerabile care se confruntă cu creșteri ale prețurilor la energie, cum ar fi sprijin direcționat pentru venituri, vouchere pentru energie și reducerea accizelor.
Mai multă energie curată din producție proprie: Eliminarea treptată a combustibililor fosili prin eliminarea barierelor din calea electrificării în sectoarele industrial, transporturi și clădiri, alături de o țintă de electrificare la nivelul UE.
Modernizarea sistemului energetic: Accelerarea infrastructurii energetice, modernizarea rețelelor și lansarea proiectelor de tip „Autostrăzi Energetice”.
Și, deloc în ultimul rând, Stimularea investițiilor: Mobilizarea capitalului public și privat pentru finanțarea tranziției, ceea ce include lansarea Catalogului AccelerateEU cu măsuri de bune practici pentru economisirea energiei.
Inițiativa Comisiei Europene încearcă astfel să forțeze ritmul investițiilor în infrastructură critică, tehnologii curate și reziliență industrială. Premisa de la care pornește legislativul european este legitimă și imperativă: UE are nevoie vitală să rezolve trilema energetică i.e., energie accesibilă, securitate strategică de aprovizionare, și, mai ales, să genereze un flux masiv de capital privat capabil să finanțeze transformarea structurală a economiei continentale în următoarele decenii.
Dar marea vulnerabilitate a acestui moment de inflexiune nu rezidă în absența viziunii, ci în coliziunea frontală dintre obiectivele strategice pe termen lung și tentația intervenționismului statal pe termen scurt. Aici se conturează adevărata dilemă de politică publică și drept economic: cum poate un stat să protejeze consumatorii vulnerabili fără a anihila mecanismele de piață și semnalele de preț, singurele capabile să atragă și să securizeze investițiile viitorului?
Costul ascuns al protecției universale și distorsionarea pieței
Ca răspuns la criza energetică recentă, executivele europene au apelat la un arsenal de măsuri de urgență: plafonări de preț, scheme de compensare universală, reduceri temporare de taxe și subvenții directe. Din perspectivă strict politică, aceste intervenții au reprezentat o soluție rapidă, facil de comunicat unui electorat îngrijorat. Din perspectivă economică și juridică, însă, ele au generat asimetrii severe de piață. Deficiența majoră a acestor scheme a fost caracterul lor nețintit, generalizat. Sprijinul financiar nu a fost canalizat exclusiv către consumatorii cu adevărat vulnerabili (energy poor) sau către industriile energo-intensive expuse riscului de delocalizare. El a fost distribuit cvasi-universal. Consecințele sunt astăzi vizibile în execuțiile bugetare ale multor state membre: deficite fiscale adâncite, o eficiență macroeconomică extrem de scăzută și, esențial, anihilarea stimulentelor naturale pentru eficiență energetică și optimizare a consumului.
Orice piață funcțională utilizează prețul ca vehicul esențial de transmitere a informației. Creșterea prețului semnalează deficitul de resursă, determinând ajustarea comportamentului de consum și indicând investitorilor oportunități de arbitraj sau de dezvoltare a unor noi capacități de producție. Când statul intervine brutal și artificial asupra prețului, acest mecanism de autoreglare este suspendat. Confortul pe termen scurt al consumatorului maschează o vulnerabilitate structurală pe termen lung: sistemul devine dependent de perfuzii financiare publice, iar decuplarea de la realitatea economică amână investițiile de reabilitare.
Dincolo de dezechilibrele interne, relaxarea temporară a cadrului european privind ajutoarele de stat (Temporary Crisis and Transition Framework) a deschis o cutie a Pandorei în planul competitivității europene. Măsura, deși justificată excepțional, a expus o falie adâncă între statele membre cu spațiu fiscal robust și cele grevate de constrângeri bugetare rigide. Puteri economice precum Germania sau Franța dispun de capacitatea financiară de a injecta zeci de miliarde de euro în scheme de sprijin direct pentru propriile industrii. În schimb, economiile din Europa Centrală și de Est nu pot susține un asemenea ritm al subvenționării fără a-și periclita stabilitatea macroeconomică. Asistăm, astfel, la o fragmentare periculoasă a Pieței Unice.
În mod normal, companiile concurează în funcție de eficiență operațională, inovație și guvernanță. În noua realitate, deciziile strategice de alocare a capitalului tind să fie dictate de volumul de subvenții pe care un stat suveran îl poate pune pe masă. Pentru un investitor instituțional, alegerea locației pentru o unitate de stocare, un proiect de hidrogen sau o fabrică de tehnologii curate riscă să nu mai depindă de fundamentele economice ale proiectului, ci de generozitatea conjuncturală a unui guvern. Această dinamică subminează însăși esența neutralității concurențiale în UE.
Capitalul nu caută subvenții, ci certitudine juridică
O eroare frecventă în discursul public este aceea de a evalua atractivitatea unei piețe exclusiv prin prisma granturilor și a schemelor de sprijin oferite. În realitate, arhitectura financiară a marilor proiecte energetice se bazează pe alte coordonate. Fondurile de investiții în infrastructură, băncile multilaterale și marii dezvoltatori internaționali își fundamentează modelele de business pe orizonturi de timp ce depășesc adesea 20 sau 30 de ani. Pentru acești actori economici, o subvenție valabilă nici măcar două cicluri bugetare este irelevantă dacă este însoțită de un risc ridicat de reglementare. Cea mai valoroasă monedă de schimb pe care o poate oferi un stat este predictibilitatea.
Un cadru legislativ stabil, un regim fiscal clar și imun la modificări ad-hoc, proceduri de autorizare (permitting) transparente și rapide, alături de reguli de piață bazate pe principii concurențiale clare sunt elemente mult mai prețioase decât orice ajutor de stat contextual. Modificările legislative intempestive, introducerea de suprataxe retroactive sau modificarea parametrilor de tranzacționare în timpul jocului nu fac decât să majoreze prima de risc. Iar capitalul privat are o conduită globală predictibilă: în fața riscului de reglementare, fie penalizează proiectul cerând randamente prohibitive, fie migrează spre jurisdicții mai sigure.
Populismul energetic și costul de oportunitate
Nu putem ignora dimensiunea de economie politică. Subvențiile generalizate sunt instrumente extrem de atractive în perioadele electorale deoarece generează un beneficiu imediat și perceptibil pentru masă mare de votanți. În contrapondere, investițiile masive în modernizarea rețelelor de transport și distribuție, în digitalizarea sistemelor sau în capacități de stocare au o inerție mare, iar rezultatele lor devin vizibile abia peste ani. Politicienii tind să maximizeze câștigul pe termen scurt; economia, însă, se dezvoltă pe termen lung.
Aceasta este esența capcanei subvențiilor. Fiecare miliard de euro alocat pentru subvenționarea liniară și nețintită a facturilor reprezintă un miliard de euro retras de la finanțarea infrastructurii de interconectare, a stocării sau a eficienței industriale. Costul real al populismului energetic nu se măsoară doar în deficit bugetar, ci, mai grav, în proiectele care nu se mai construiesc.
Reconstrucția pieței ca prioritate pentru AccelerateEU
Pentru ca pachetul AccelerateEU să își atingă obiectivele, este necesară o schimbare profundă de paradigmă în filozofia intervenției publice. Protecția socială și combaterea sărăciei energetice sunt și trebuie să rămână obligații de bază ale statului. Dar realizarea lor trebuie să se facă prin mecanisme de asistență socială precis țintite, temporare și strict proporționale, complet decuplate de formarea prețurilor în piața angro.
Resursele financiare publice disponibile trebuie convertite din instrumente de consum în catalizatori de investiții cu efect de multiplicare în economie. Europa nu își poate permite să transforme excepția în regulă și politicile de criză într-un model permanent de guvernanță economică. Miza reală a competiției globale actuale nu este gestionarea facturilor din iarna următoare, ci capacitatea continentului de a rămâne o destinație atractivă pentru capitalul global în următoarele trei decenii. Iar capitalul se îndreaptă acolo unde există stabilitate, claritate juridică și încredere în regulile jocului.
Succesul AccelerateEU nu va sta în abilitatea de a inventa noi mecanisme de compensare, ci în curajul de a restabili integritatea pieței energetice europene.
***
| Știri BVB