O ambarcaţiune SMURD şi două ambulanţe intervin sâmbătă în cazul unui accident produs în apropiere de Maliuc unde, din primele informaţii, o ambarcaţiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal. Toţi cei implicaţi în accident sunt conştienţi . Victimele sunt preluate cu bărci de voluntari şi trasnportate la ambulanţe. La locul accidentului se deplasează şi un elicopter SMURD, pentru preluarea unei femei. De asemenea, o altă femeie şi doi copii vor fi transportaţi la spital cu ambulanţa, potrivit news.ro.
”Se intervine pentru preluarea şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate pe ambarcaţiunea implicată în accident Având în vedere adâncimea redusă a apei în zona respectivă, victimele sunt preluate cu bărcile voluntarilor şi transportate la ambulanţele aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi SMURD. La faţa locului, echipajele medicale evaluează starea acestora, acordă primul ajutor şi dispun transportul la o unitate spitalicească, în funcţie de necesităţi”, a transmis ISU Tulcea.