International

Acord între Germania şi Comisia Europeană privind motoarele cu combustie

Guvernul german a ajuns la un acord cu Comisia Europeană în disputa cu privire la interzicerea vânzării de noi autoturisme echipate cu motoare cu ardere internă, au anunţat sâmbătă oficiali din ambele părţi, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Disputa dintre oficialii de la Berlin şi cei de la Bruxelles avea drept miză posibilitatea constructorilor auto de a produce autoturisme care să utilizeze aşa-numiţii combustibili ecologici şi după 2035.

“Am ajuns la un acord cu Germania cu privire la utilizarea viitoare a combustibililor ecologici în autoturisme”, a scris vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe contul său de Twitter.

“Vehiculele echipate cu motoare pe combustie vor putea fi înmatriculate şi după 2035, dacă utilizează exclusiv carburanţi neutri din punct de vedere a emisiilor de CO2”, a precizat la rândul său ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.

Uniunea Europeană va încerca acum să adopte în cel mai scurt timp posibil reglementările cu privire la standardele de CO2 ale automobilelor iar Executivul comunitar va veni cu paşii legali necesari pentru o prevedere care permite clasificarea autoturismelor care utilizează combustibili ecologici drept neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.

După luni de negocieri, Parlamentul European, Executivul comunitar şi statele membre UE au convenit anul trecut ca termen limită anul 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon. Aceste reglementări vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035. Dar, luna trecută, principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă pe pauză, după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă. Berlinul a dorit ca vânzările de maşini noi cu motoare pe combustie să fie permise şi după 2035, dacă utilizează combustibili sintetici.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

2 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

3 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More