Afaceri

Acord între Guvernul României și Banca Europeană de Investiții pentru sprijinirea implementării proiectelor 2021-2027

În ședința de Guvern de astăzi, 25 august, a fost aprobat memorandumul de intelegere propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru colaborarea dintre Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) în vederea sprijinirii proiectelor cu finanțare europeană 2021-2027.

Rezultat în negocierilor purtate de către oficialii MIPE cu reprezentanții Băncii Europene de Investiţii, documentul stabilește modalitatea prin care BEI va acorda asistența tehnică României în perioada de programare 2021-2027 în vederea realizării obiectivelor din cadrul Acordului de Parteneriat, a agendei de reforme structurale, a investiţiilor în sectorul public, creşterii absorbţiei fondurilor europene, precum şi pregătirii următoarei perioade de programare.

Potrivit acordului, Guvernul României va beneficia de sprijinul și expertiza unor experţi din cadrul unor reputate instituţii financiare internaţionale și BEI în două domenii de intervenţii, respectiv pentru:

  • nevoile orizontale, și anume: creșterea capacităţii administrative a autorităţilor de management, organismelor intermediare şi a altor beneficiari publici pentru identificarea, pregătirea şi implementarea proiectelor; gestionarea procesului de închidere a Programelor Operaţionale finanțate în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020; consultanţă pentru echipele de proiect şi departamentele implicate în pregătirea, gestionarea şi implementarea proiectelor; training; identificarea aspectelor legate de guvernanţă, simplificarea şi eficientizarea cadrului legislativ şi de reglementare naţional aferent absorbţiei fondurilor UE; îndeplinirea condiţiilor favorizante.
  • nevoile specifice referitoare la implementarea programelor operaţionale: monitorizare, evaluare, pregătire şi implementare; asigurarea unor experţi care să sprijine pregătirea şi implementarea proiectelor; sprijin metodologic pentru pregătirea ghidurilor necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectelor.

„Ținând cont de rezultatele obținute în perioadele de programare precedente cu sprijinul partenerilor noștri, memorandumul aprobat azi reprezintă o asigurare pentru o mai bună îndeplinire a obiectivelor pe care România și le propune prin investițiile din fonduri europene în perioada de programare 2021-2027. La fel ca și în cazul acordului cu Banca Mondială, contributia partenerilor noștri joacă un rol-cheie pentru beneficiari, ministere și autoritățile de management atât în procesul de pregătire a documentelor strategice, precum și în implementarea reformelor și a proiectelor”, a explicat secretarul de stat Marius Vasiliu.

Articole recente

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

o oră ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

o oră ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

2 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

2 ore ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

2 ore ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More