Update articol:

Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, semnat la summitul de la Sharm el-Sheikh

Preşedintele american Donald Trump şi liderii altor trei ţări mediatoare au semnat documentul privind încetarea focului în Fâşia Gaza dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas în timpul unei ceremonii desfăşurate luni în Egipt, informează dpa.

La o masă lungă unde puteau fi văzuţi în fundal circa 30 de lideri mondiali, aşezaţi în fotolii, Trump şi liderii Egiptului, Qatarului şi Turciei au semnat şi au ridicat declaraţia comună în staţiunea Sharm el-Sheikh de la Marea Roşie. Documentul conţine planul lui Trump pentru încheierea războiului din Gaza, izbucnit la 7 octombrie 2023 după atacul brutal al Hamas asupra Israelului, şi care are scopul de a consolida încetarea focului, conform declaraţiilor făcute de autorităţile egiptene.

Printre liderii prezenţi la semnarea acordului de încetare a focului în Gaza s-au numărat cancelarul german Friedrich Merz, prim-ministrul britanic Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron şi regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

După semnarea acordului, Trump a declarat că “nu a mai văzut niciodată atâta fericire”.

“A fost o mare cumpănă. Dar totul a mers atât de bine încât nimeni nu ar fi putut crede că suntem aici, certificând şi terminând totul, şi toată lumea a fost fericită. Nu am mai văzut niciodată atâta fericire”, a spus Trump din sala de conferinţe unde a avut loc semnarea documentului, relatează EFE.

Trump a susţinut că a încheiat numeroase acorduri înainte, dar a afirmat că “acesta a decolat ca o rachetă şi a făcut-o încă de la început”, adăugând: “De ani de zile aud că acesta este cel mai important acord”.

“Este cel mai mare şi mai complex acord şi este, de asemenea, locul care ar putea duce la probleme enorme, cum ar fi al Treilea Război Mondial. Al Treilea Război Mondial ar putea începe în Orientul Mijlociu, dar asta nu se va întâmpla. De fapt, nu vrem să înceapă nicăieri, dar nu se va întâmpla. Aşa că am vrut doar să vă mulţumesc tuturor”, a mai declarat preşedintele american.

Cu puţin timp înainte de ceremonia de semnare, Trump a afirmat că documentul detaliază “multe reguli şi reglementări şi multe altele; este foarte cuprinzător”, amintind în acelaşi timp că numeroase acorduri au fost semnate în Orientul Mijlociu în trecut, având legătură cu Israel şi Hamas.

Conţinutul exact al documentului nu a fost iniţial dezvăluit, notează dpa.

O imagine surprinsă de un fotograf în sala de conferințe din Sharm el-Sheikh (Egipt) oferă un indiciu în acest sens, întrucât președintele a arătat reporterilor acordul de pace pentru Gaza semnat, notează CNN. Jumătatea superioară a paginii include o serie de obiective și angajamente.

„Căutăm toleranță, demnitate și șanse egale pentru fiecare persoană, asigurându-ne că această regiune este un loc în care toți își pot urmări aspirațiile în pace, securitate și prosperitate economică, indiferent de rasă, credință sau etnie”, se arată în primul paragraf de pe ultima pagină.

Jumătatea inferioară a paginii include semnăturile și titlurile liderilor regionali și ale mediatorilor acordului de încetare a focului din SUA, Egipt, Qatar și Turcia.

“Ceea ce nu se spune este că în cele din urmă, după, cred, 3.000 de ani – am auzit vorbindu-se de 3.000 de ani sau de 500 de ani – dar orice ar fi, este mult timp. Dar acesta a fost singurul. A fost cel mai mare dintre toate şi, sincer, am crezut că probabil va fi cel mai greu şi poate că în multe privinţe aşa a fost, dar am fost foarte talentaţi”, a adăugat el.

Trump, care s-a lansat în elogii la adresa preşedintelui Egiptului, Abdel-Fattah al-Sisi, emirului Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani şi preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a susţinut că liderii care îl sprijină “sunt cei mai mari, mai puternici şi mai bogaţi lideri”.

“Şi asta s-a întâmplat pentru că toţi s-au unit şi au vrut să rezolve situaţia din Gaza. Au vrut să rezolve întreaga chestiune. S-a ajuns la punctul în care a devenit o nebunie. Şi odată ce s-au unit şi am început să vorbim, totul s-a rezolvat”, a spus el.

“Eşti singurul capabil să obţii pacea în regiune”, i-a spus Al-Sisi lui Trump, cu puţin timp înainte de semnarea documentului.

Totodată, preşedintele egiptean i-a cerut lui Trump sprijin pentru o conferinţă planificată privind reconstrucţia Fâşiei Gaza, pe care Egiptul doreşte să o găzduiască împreună cu Germania.

Potrivit unor surse egiptene, conferinţa ar urma să aibă loc în noiembrie, la Cairo. Cu toate acestea, nu a fost încă stabilită o dată în acest sens. (Agerpres)

BVB | Știri BVB

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (14/10/2025)

Startul lucrarilor la cel mai mare complex de sere hidroponice din Romania

CARBOCHIM S.A. (CBC) (14/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/10/2025)

Decizia CA de completare a ordinii de zi a AGEA din 29/30 octombrie 2025

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (13/10/2025)

Notificare depasire prag detineri >5% si tranzactie cf Art. 19 MAR

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (13/10/2025)

Act aditional la contract facilitate linie de credit cu CEC Bank