Burse/Investitii

Acționarii Chimcomplex, convocați pentru mutarea pe piața principală a BVB, de pe Aero

Acționarii Chimcomplex (CHOB) au fost convocați, pe 30 iunie, pentru mutarea pe piața principală a Bursei de Valori București, de pe Aero, potrivit unui raport transmis ieri.

Pe ordinea de zi este aprobarea admiterii la tranzacționare a acțiunilor Societății pe piața principală reglementată administrată de Bursa de Valori București, la Categoria Standard, prin transferul de pe piața AeRO, și împuternicirea Consiliului de administrație să stabilească, în limitele legii, data, precum și toate și oricare condiții privind admiterea la tranzacționare a acțiunilor Societății pe piața reglementată BVB, inclusiv să încheie contracte cu consultanți autorizați necesari în vederea realizării admiterii la tranzacționare pe această piață.

Recent, compania a anunțat că vrea să se listeze la Bursa de la Varșovia.

Acțiunile CHOB au urcat cu 95% în ultima lună, la 7,75 lei/unitate, potrivit datelor BVB.

AGA din iunie va mai decide autorizarea Consiliului de Administrație să implementeze un program de răscumpărare a unui număr maxim de 7.059.620 acțiuni (maxim 3% din totalul acțiunilor care compun capitalul social), în valoare nominală de 1,26 lei/acțiunea, la un preț minim egal cu prețul de piață de la BVB la momentul achiziției și un preț maxim de 15 lei/acțiune. Scopul programului de răscumpărare este îndeplinirea obligațiilor care decurg din Politica de Remunerare aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 26.04.2021, respectiv distribuirea acțiunilor ca pachete motivaționale (stock option plan) administratorilor și managerilor care vor opta pentru această formă de remunerație variabilă, conform prevederilor din Politica de Remunerare, precum și reducerea capitalului social prin anularea acțiunilor. 

O altă propunere este autorizarea Consiliului de Administrație să implementeze un program de acordare a unui pachet de acțiuni virtuale (VSO), în scopul îndeplinirii obligațiilor care decurg din Politica de Remunerare aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 26.04.2021, respectiv oferirea de pachete motivaționale de acțiuni virtuale (VSO) administratorilor și managerilor care vor opta pentru această formă de remunerație variabilă, conform prevederilor din Politică. Consiliul de Administrație al Societății va fi împuternicit în ceea ce privește implementarea programului de acordare a pachetului de acțiuni virtuale, sub rezerva respectării legislației aplicabile și a rezoluțiilor acționarilor, inclusiv cu privire la: data lansării, modul de calcul al valorii pachetului și a criteriilor și condițiilor de valorificare ale acestuia, în limitele menționate în Politica de Remunerare aprobată de AGOA din data de 26.04.2021, suspendarea sau anularea programului.

Chimcomplex este producător și furnizor de substanțe chimice, specializat în polioli, clorosodice și Oxo-Alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie chimică cu o tradiție îndelungată, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil. În anul 2020, Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei.

Chimcomplex este deținută în proporție de 87,77 % de CRC Alchemy Holding B.V. (fosta A2 Impex SRL) cu sediul în Amsterdam, fiind o societate din grupul SCR (Serviciile Comerciale Române), controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza. Statul român, prin AAAS, are 9% din companie.

Articole recente

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More