Update articol:

Acționarii Nuclearelectrica au decis aprobarea Strategiei de continuare a Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă

Unitatea 1 2 Nuclearelectrica Sursa foto: nuclearelectrica.ro

Acționarii Nuclearelectrica au decis, azi, aprobarea Strategiei de continuare a Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, în cadrul Adunării Generale.

Nuclearelectrica (SNN) și statul român trebuie să se pună de acord asupra responsabilităţilor părţilor cu privire la asigurarea finanţării Unităților 3 și 4, înainte de luarea Deciziei Preliminare de Investire, potrivit Notei pregătite pentru acționari, anterior Adunării Generale din 5 aprilie.

Ca o condiţie prealabilă pentru luarea Deciziei Preliminare de Investire şi trecerea în Etapa 2 a Proiectului, se impune încheierea unui Acord între Statul român şi SNN, prin care să se stabilească responsabilităţile părţilor cu privire la asigurarea finanţării, adoptarea mecanismelor de sprijin şi asigurarea condiţiilor de infrastructură pentru finalizarea şi exploatarea Proiectului”, se arata in Nota citata.

Conform documentului, studiul de fezabilitate a concluzionat ca Proiectul Unitatilor 3 si 4 este sustenabil din punct de vedere financiar, cerintele privind fluxurile de numerar fiind indeplinite.

Actionarii au mai decis azi aprobarea majorarii capitalului social al EnergoNuclear S.A. cu suma de 25 de milioane de lei si, totodata, aprobarea participarii Societatii Nationale Nuclearelectrica S.A. la majorarea capitalului social al EnergoNuclear S.A., filiala detinuta integral de catre Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A., cu suma de 25 milioane RON.

De asemenea, au decis aprobarea suportării, de catre SNN, prin intermediul societatii EN, filiala detinuta integral de SNN, a cheltuielilor generate de Etapa 1 a Proiectului Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, in conformitate cu prevederile Strategiei aprobate, în conditiile incadrării in bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat conform prevederilor legale.