Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAcționarii Transgaz (TGN) au luat act de Raportul detaliat privind realizarea investițiilor, precum și a sumelor angajate și a celor aflate în procedură de achiziție în derulare la data raportului, în vederea îndeplinirii programului de investiții aprobat pe anul în curs și constată că au fost realizate angajamentele investiționale aferente anului 2019, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Transgaz (TGN) a anunțat că și-a realizat angajamentele investiționale pentru 2019, de 4,4 miliarde lei, într-un material pregătit pentru Adunarea Generală din 2 decembrie.
“La Transgaz, angajamentele investiționale, în valoare de 4.468.308 mii lei, aferente anului 2019 sunt realizate. Valoarea estimată totală a angajamentelor asumate prin contracte semnate și care urmează să fie semnate până la 31 decembrie 2019, fără a include valoarea proiectelor aflate în proceduri de achiziție, este de 3.008.680 mii lei, iar valoarea bugetată de Transgaz este de 2.441.000 mii lei. La 31 decembrie 2019, valoarea estimată a proiectelor în curs de achiziție este de 1.459.628 mii lei”, potrivit unui raport pregătit pentru AGA.
Recent, a mai avut loc o AGA la Transgaz (TGN) unde acționarii au luat act de Raportul cu privire la gradul de îndeplinire a Programului de investiții pentru anul în curs.
Atunci, AGA a solicitat conducerii administrative și executive a Societății transmiterea către acționari, prin AGA, în cursul lunii decembrie 2019, a unui raport detaliat privind realizarea investițiilor, precum și a sumelor angajate și a celor aflate în procedură de achiziție în derulare la data raportului, în vederea îndeplinirii programului de investiții aprobat pe anul în curs. De asemenea, în situația în care se constată că angajamentele investiționale aferente anului 2019 nu au fost realizate până la data raportului, Ministerul Economiei a solicitat conducerii administrative și executive a Societății ca, în cadrul aceleiași AGA, să fie supusă aprobării distribuirea diferenței de dividende, potrivit prevederilor hotărârii AGA nr. 5/06.06.2019.
Prin Hotărârea AGOA nr. 5 din data de 6 iunie 2019 a fost aprobată repartizarea profitului net aferent exercițiului financiar 2018 prin aplicarea unei cote de 50% la repartizarea profitului sub formă de dividende. Conform acestei Hotărâri „Aprobarea este condiționată de realizarea programului de investiții pe anul în curs. În situația în care TRANSGAZ nu realizează programul de investiții aferent anului 2019 până la finele acestui an, societatea are obligația de a convoca Adunarea Generală a Acționarilor în vederea redistribuirii și virării ca dividende, pânâ la finele anului 2019, a profitului repartizat și neutilizat pentru investiții, până la concurența sumei ce reprezintă 90% din profituI anului 2018. Totodată solicită conducerii administrative și executive a Societății transmiterea câtre acționari, până la data de 30 septembrie 2019, a unui raport cu privire la gradul de îndeplinire a programului de investiții.”
Starea de sănătate a fostului preşedinte Ion Iliescu s-a deteriorat, la acest moment fiind critică,…
Helsinki, capitala Finlandei, nu a înregistrat niciun deces în accidente rutiere în ultimul an, au…
Oficiali indieni au declarat că ţara va continua să cumpere petrol din Rusia în pofida…
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, merge sâmbătă la Cugir pentru a vedea situaţia de la Uzina…
România va dispune, până la sfârşitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…
Vladimir Plahotniuc a afirmat vineri că vrea să se întoarcă în Republica Moldova pentru a…
This website uses cookies.
Read More