Fonduri de investitii

Activele nete ale fondurilor de investiții, în scădere cu 13,7%, de la începutul anului

Activele nete ale celor 221 fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna iunie cu 1%, până la nivelul de 42,7 mld RON (8,8 mld. euro), și au scăzut cu 13,7% de la începutul anului; intrările nete ale lunii au totalizat 326 mil RON (67,4 mil. euro), potrivit raportului lunar al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF).

Fonduri deschise locale

Cele cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 4,8% și 10,5%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 25,5% și 40,5% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna iunie 2017).

Activele nete ale celor 85 de fonduri deschise locale au crescut în luna iunie cu 2,4%, până la 20,5 mld RON (4,2 mld euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 17,6%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna iunie intrări nete de 325,2 mil RON (66,8 mil euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (252,2,2 mil RON), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (48,2 mil RON), cele de acțiuni (25 mil RON) și cele diversificate (20,9 mil RON), în vreme ce fondurile cu capital protejat (-0,6 mil RON) și cele de randament absolut (-20,5 mil RON) au înregistrat ieșiri nete.  

Fonduri deschise străine distribuite în România

Activele nete exprimate în lei ale celor 105 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna iunie cu 1,7% față de luna precedenta, până la 0,86 mld RON (0,18 mld euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 12,3%.

Fonduri închise locale

Activele nete ale celor 31 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au scăzut cu 1,2% în luna iunie, până la 21,3 mld RON (4,4 mld euro), și au scăzut cu 9,6% de la începutul anului; fondurile închise locale au avut ieșiri nete de 0,4 mil RON (0,1 mil euro) în luna raportată.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

54 de minute ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

o oră ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More