Burse/Investitii

Actualizare a politicii de dividende a OMV Petrom: Compania oferă o nouă îndrumare de a distribui dividende totale între 40-70% din fluxurile de trezorerie din activitățile de exploatare în fiecare an până în 2030

OMV Petrom (SNP) oferă o nouă îndrumare de a distribui dividende totale între 40-70% din fluxurile de trezorerie din activitățile de exploatare în fiecare an până în 2030, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Se preconizează că Strategia 2030 va genera un flux de trezorerie extins semnificativ care va susține planurile de investiții și un dividend extrem de competitiv, a transmis compania: “În acest context, ne actualizăm politică de dividende și oferim o nouă îndrumare privind distribuirea dividendelor.”

Politica de dividende este după cum urmează: “OMV Petrom S.A. (“Compania”) se angajează să asigure acționarilor o rentabilitate competitivă pe perioada ciclului de afaceri, inclusiv plata unui dividend crescător, în concordanță cu performanță financiară și necesarul de investiții, având în vedere soliditatea financiară pe termen lung a Companiei. Într-un mediu de piață favorabil și la discreția conducerii, ar putea fi distribuite și dividende speciale, cu condiția ca planurile de investiții ale Companiei să fie finanțate.”

Compania își menține obiectivul de a-și crește dividendul de baz[ pe acțiune cu 5% – 10% pe an până în 2030.

În plus, Compania oferă o nouă îndrumare de a distribui dividende totale (de baza și speciale) între 40-70% din fluxurile de trezorerie din activitățîle de exploatare în fiecare an până în 2030. Dividendele totale se estimeaza că vor reprezenta aproximativ 50% din fluxurile de trezorerie din activitatile de exploatare, în medie, pentru perioada 2022-2030 (40% înainte), în scenariul de baza privind prețurile.

În aprilie, acționarii OMV Petrom au aprobat distribuirea de dividende pentru anul financiar 2023, respectiv un dividend în valoare brută de 0,0413 lei/acțiune, conform propunerii Directoratului. Valoarea totală brută a dividendelor de distribuit se ridică la circa 2,6 miliarde de lei, reprezentând 64% din profitul net pentru anul 2023 al Grupului OMV Petrom.

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat recent că şi-a revizuit în sus estimările pentru 2030, motivul fiind un context de piaţă mai favorabil pentru petrol, gaze naturale şi marjele de rafinare, informează Reuters.

În ceea ce priveşte România, una dintre componentele centrale ale strategiei energetice a grupului OMV este proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Potrivit grupului austriac, peste 90% din cheltuielile de capital pentru acest proiect au fost contractate. Procesul de obţinere a autorizaţiilor este în derulare, activităţile de foraj vor începe în 2025 şi primele cantităţi de gaze sunt aşteptate să fie livrate în 2027.

“De asemenea, România va juca un rol cheie în strategia OMV privind energia regenerabilă. România este a şasea cea mai populată ţară din UE, una dintre ţările cu cel mai puternic ritm de creştere a PIB-ului, şi are condiţii de soare şi vânt favorabile. OMV Petrom, care are deja o poziţie puternică în mixul naţional de producţie a energiei, va continua să investească în energie regenerabilă precum energie eoliană şi fotovoltaică, susţinut de finanţarea UE disponibilă”, se precizează într-un document publicat pe site-ul OMV.

Articole recente

Serbia este gata să cumpere NIS, dar Rusia nu este interesată — șeful Srbijagas

Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…

28 de minute ago

Chiriţoiu, după introducerea noilor cote de TVA: Vom investiga, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…

32 de minute ago

Ministrul Energiei estimează o scădere a preţului energiei cu 5 – 15%, în maximum un an şi jumătate

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…

35 de minute ago

Restructurarea Ministerului Energiei va fi finalizată în două săptămâni (ministru)

Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…

38 de minute ago

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

4 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More