Burse/Investitii

Victor Ionescu: OPCOM intenționează să intre în acționariatul CCP-ului înființat de BVB

ACTUALIZARE Adrian Tănase: Ne propunem ca până la finalul anului să depunem dosarul de autorizare la ESMA, iar până la jumătatea anului viitor să avem un CCP funcțional.
….
ACTUALIZARE Victor Ionescu, directorul general al OPCOM, a anunțat intenția OPCOM de participare la capitalul CCP. Domnia sa a spus: “Este un proiect în care credem și vrem să ne implicăm din toate punctele de vedere. Sperăm să aducem, cel puțin din zona energiei și gazelor naturale, un plus de încredere, ceea ce înseamnă și o participare la acționariat.

Dorim să fim parte a acționariatului, dar rămâne ca acest lucru să fie susținut de autorități.

Este doar o problemă de decizie administrativă, dar este absolut necesară”.

Victor Ionescu a mai adăugat: “Dacă ar depinde de mine, aș pune banii pe masă mâine, pentru o cotă de aproximativ 20% în acționariat. Informal, am inițiat discuții, calendarul nu-l pot face eu. Noi avem ca acționar majoritar Transelectrica, probabil că și aici vor fi modificări”.

Referitor la o posibilă colaborare cu o altă contraparte, în cazul în care proiectul BVB nu trece de Adunarea Generală, domnul Ionescu a spus: “Interesul pentru o colaborare cu case de colaborare din afară a existat. Pentru piața de energie electrică, condițiile erau inacceptabile pentru participanții la piață. O colaborare cu o casă de compensare la nivel european presupune cu totul alte costuri”.

…..
BVB se așteaptă la un volum de 10 mil. MWh /an al contractelor Futures pe energie electrică, în zece ani

Bursa de Valori București (BVB) și Operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România (OPCOM) vor colabora în ceea ce privește implementarea pe piața de energie și pe cea de capital a serviciilor de contraparte centrală (CCP), iar datorită acestei colaborări, proiectul CCP devine unul mult mai atractiv din punct de vedere financiar, a spus Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori București.

CCP-ul are rolul de a elimina în totalitate riscul de contraparte caracteristic celor două piețe și de a contribui la relansarea pieței reglementate de instrumente financiare derivate în România.

Adrian Tănase a amintit că acționarii BVB sunt convocați, săptămâna viitoare, să aprobe o investiție de până în 10 milioane de euro în proiectul –  CCP: “Noi propunem înființarea unei CCP locale, capitalul va fi local, managementul va fi local. Pentru acest aspect , avem susținerea autorităților relevante – ASF, materializată ptrin-o decizie a ASF de a scădea taxele încasate de autoritate  de la 0,06, la 0,03%, când vom avea CCP, avem susținerea ANRE și BNR”.

Potrivit BVB, ANRE sprijină implementarea serviciilor de compensare pentru piața administrată de OPCOM, iar BNR se angajează să livreze actualizările necesare aplicabile reglementărilor în vigoare.

Victor Ionescu, directorul general OPCOM, a declarat: “Aștept acest proiect de cel puțin 12 ani. Au fost mai multe tentative de colaborare, de-a lungul timpului. Am foarte mare încredere că acest proiect va fi implementat repede, atât în beneficiul pieței de capital, dar și în beneficiul pieței de energie electrică”.

Obiectivul BVB este dublarea valorii tranzacționate, în zece ani, potrivit proiectului pentru CCP.

În scenariul de bază, BVB se așteaptă că valoarea medie zilnică tranzacționată va ajunge la 20 mil. EUR, în anul 10, Gradul de penetrare al Futures pe acțiuni în piața Spot, la  60%, în anul 10, Contractele Futures pe energie electrică vor ajunge la un volum de 10 mil. MWh /an, în anul 10, vor exista contracte Forward (PCCB-NC) la un nivel constant de 21 mil. MWh /an.

Victor Ionescu a mai spus: “Odată cu înființarea CCP, acest segment de piață va crește și vor fi atinse volumele preconizate în următorii zece ani, care cred că vor atrage din lichiditatea contractelor bilaterale cu licitație extinsă”.

Tarifele de tranzacționare propuse sunt de 0,015 euro/MWh pentru contractele futures pe energie electrică (50% OPCOM, 50% BVB), iar tarifele de compensare de 0,01 euro/MWh pentru contractele futures pe energie electrică și contractele bilaterale de energie. 

Proiectul este estimat că va ajunge pe profit începând cu anul 2 de funcționare al CCPRO.

 

BVB a convocat Adunarea Generală a Acționarilor BVB cu propunerea de înființare a unei CCP locale pentru 29-30 ianuarie 2019. Potrivit OPCOM, propunerea înaintată acționarilor BVB include abordarea ca pe lângă tranzacțiile desfășurate pe piețele administrate de BVB (pentru acțiuni și instrumente similare, instrumente cu venit fix, contracte futures si optiuni actiuni listate), CCP să ofere chiar din prima etapă a lansării sale, servicii de compensare și pentru tranzacțiile desfășurate pe piețele administrate de OPCOM (contractele forward încheiate prin modalitatea de tranzacționare PCCB-NC).

În etapa a doua vor fi incluse spre compensare tranzacții cu alte instrumente derivate, cum ar fi: contracte futures și opțiuni cu activ suport indici acțiuni, contracte futures cu activ suport curs de schimb valutar, contracte futures pe alte clase de active (tranzactii de tip repo), servicii de „clearing” pentru operațiuni împrumut acțiuni.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

o oră ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More