Burse/Investitii

Adrian Volintiru a fost numit director Energie în cadrul Chimcomplex

Adrian Volintiru, fost director general al Romgaz, a fost numit director Energie în cadrul Chimcomplex, pentru patru ani, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Chimcomplex a anunţat consolidarea echipei de conducere cu trei profesionişti, cu experienţă vastă în conducerea companiilor multinaţionale din industrii cheie.

Compania a transmis:  ”Adrian Constantin Volintiru preia funcţia de Director Energie pentru un mandat de 4 ani. Cu o carieră profesională extinsă dl. Volintiru a deţinut anterior poziţia de CEO la Romgaz şi a ocupat diverse roluri de conducere în organizaţii precum Hidroelectrica, Poşta Română şi Rompetrol dar şi ca Secretar de Stat la Ministerul Economiei şi Preşedinte la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Experienţa sa în domeniul gazului natural, energiei şi planificării strategice va aduce o perspectivă valoroasă şi abilităţi esenţiale pentru echipa noastră”.

Răzvan Dogărelu preia funcţia de Chief Supply Chain Officer cu un mandat de 4 ani. Cu o carieră bogată în domeniul Achiziţiilor şi Aprovizionării, Finanţelor, Inovaţiei, Dezvoltării de Produse, IT şi Transformării Digitale, Răzvan Dogarelu a adus contribuţii semnificative în cadrul unor companii multinaţionale active în agribusiness şi industria aluminiului. El este un promotor fervent al responsabilităţii, excelenţei operaţionale, gândirii inovatoare şi strategice, concentrându-se pe dezvoltarea resurselor umane şi pe creşterea sustenabilă pe termen lung. Cu studii economice-financiare la ASE Bucureşti şi o diplomă de Master în Administrarea Afacerilor de la WU Business University din Viena, precum şi multiple specializări în finanţe, achiziţii & negociere, management de proiect, managementul oamenilor şi leadership, Lean&6Sigma, Răzvan Dogărelu aduce expertiză solidă şi viziune strategică în echipa Chimcomplex.

Călin Pop preia funcţia de Chief Commercial Officer (CCO) al Chimcomplex cu un mandat de 4 ani. Aducând cu el o experienţă comercială şi de management general de peste 30 de ani în companii multinaţionale precum P&G, Nestle, Philip Morris şi Borealis. Dl. Pop a dezvoltat cu succes pieţe noi în Europa şi a efectuat restructurări eficiente în companii din domeniul bunurilor de larg consum şi chimie. Ca membru activ al Fertilizers Europe, Asociaţia Europeană a Producătorilor de Îngrăşăminte, a contribuit la elaborarea regulamentelor europene pentru industrie şi la proiecte europene de importanţă majoră legate de piaţa internaţională. Cu o diplomă obţinută la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Călin Pop vine cu o viziune amplă şi cunoştinţe temeinice în domeniul comercial.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiţie de aproape 70 de ani. În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,259 miliarde de lei.

Articole recente

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

4 minute ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

9 minute ago

Meta Estate Trust raportează, în semestrul I, venituri de 13,78 milioane lei și profit net de 4,65 milioane lei

Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…

14 minute ago

O divizie elveţiană a HSBC renunţă la peste 1.000 de clienţi bogaţi din Orientul Mijlociu, pe fondul presiunilor autorităţilor de reglementare

Divizia elveţiană de private banking a HSBC a început să renunțe la peste 1.000 de…

28 de minute ago

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More