Adrian Volintiru, fost director general al Romgaz, a fost numit director Energie în cadrul Chimcomplex, pentru patru ani, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Chimcomplex a anunţat consolidarea echipei de conducere cu trei profesionişti, cu experienţă vastă în conducerea companiilor multinaţionale din industrii cheie.
Compania a transmis: ”Adrian Constantin Volintiru preia funcţia de Director Energie pentru un mandat de 4 ani. Cu o carieră profesională extinsă dl. Volintiru a deţinut anterior poziţia de CEO la Romgaz şi a ocupat diverse roluri de conducere în organizaţii precum Hidroelectrica, Poşta Română şi Rompetrol dar şi ca Secretar de Stat la Ministerul Economiei şi Preşedinte la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Experienţa sa în domeniul gazului natural, energiei şi planificării strategice va aduce o perspectivă valoroasă şi abilităţi esenţiale pentru echipa noastră”.
Răzvan Dogărelu preia funcţia de Chief Supply Chain Officer cu un mandat de 4 ani. Cu o carieră bogată în domeniul Achiziţiilor şi Aprovizionării, Finanţelor, Inovaţiei, Dezvoltării de Produse, IT şi Transformării Digitale, Răzvan Dogarelu a adus contribuţii semnificative în cadrul unor companii multinaţionale active în agribusiness şi industria aluminiului. El este un promotor fervent al responsabilităţii, excelenţei operaţionale, gândirii inovatoare şi strategice, concentrându-se pe dezvoltarea resurselor umane şi pe creşterea sustenabilă pe termen lung. Cu studii economice-financiare la ASE Bucureşti şi o diplomă de Master în Administrarea Afacerilor de la WU Business University din Viena, precum şi multiple specializări în finanţe, achiziţii & negociere, management de proiect, managementul oamenilor şi leadership, Lean&6Sigma, Răzvan Dogărelu aduce expertiză solidă şi viziune strategică în echipa Chimcomplex.
Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiţie de aproape 70 de ani. În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,259 miliarde de lei.