Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPet Star, compania care deține o fabrică de producție de preforme PET, a realizat în primele opt luni ale anului o cifră de afaceri de 28,8 milioane euro, în creștere cu 35% față de aceeași perioadă a anului precedent. Câștigurile brute (EBITDA) au înregistrat o creștere de 26%, la 2,9 mil euro, potrivit reprezentaților companiei.
„Creșterea afacerilor în primele opt luni a fost susținută de majorarea volumelor contractate de clienții din portofoliu, cu care deja există o colaborare de lungă durată, și de o creștere a complexității produselor realizate”, a declarat Mirela Drăgoi, președinte executiv Pet Star.
Volumele de vânzări au atins o creștere de 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, un număr de 684 de milioane de preforme fiind livrate în primele opt luni. Preformele pentru industria băuturilor răcoritoare, a apelor minerale precum și cele pentru industria berii au avut cele mai mari volume din vânzări.
Din punct de vedere al complexității produselor realizate, aproximativ 9% dintre preforme au materiale speciale care oferă bariere înalte de protecție la oxidare.
„Strategia Pet Star pentru următorii ani va urmări integrarea activității noastre în conceptele economiei circulare prin dezvoltarea ofertei de preforme PET având în componență și materiale reciclate”, a adăugat Mirela Drăgoi.
Pe lângă investițiile în dezvoltarea și diversificarea gamei de preforme din materiale reciclate, rPET, compania se va implica și în procesele de reciclare PET Bottle-to-Bottle cu tehnologii de top în tehnologia de reciclare plastic „food grade”.
Pet Star produce în prezent preforme rPET pentru flacoane PET de 0,3 L și 6,0 L cu utilizare în industriile care procesează lichide îmbuteliate.
Tehnologia disponibilă în acest moment în industrie permite utilizarea unui procent de 30-40% de material reciclat pentru o preformă PET care păstrează aceleași standarde ridicate de calitate și fiabilitate ale unui flacon PET clasic.
Pet Star a fost înființată în 2000 de către antreprenorii români Mirela și Ion Drăgoi.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More