Update articol:

Afganistan: Papa îşi exprimă “îngrijorarea” şi îndeamnă la dialog

Papa francisc

Papa Francisc şi-a exprimat duminică “îngrijorarea” cu privire la situaţia din Afganistan, unde talibanii au ajuns la porţile Kabulului şi a lansat un apel la dialog pentru a rezolva conflictul în curs, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Mă alătur îngrijorării unanime cu privire la situaţia din Afganistan”, a declarat papa cu ocazia tradiţionalei rugăciuni Angelus, susţinută în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. El a lansat un apel la rugăciune “pentru încetarea zgomotului armelor şi găsirea de soluţii la masa dialogului”.

“Doar în acest fel membrii populaţiei martirizate a acestei ţări – bărbaţi, femei, copii şi persoane în vârstă – vor putea să se întoarcă acasă, să trăiască în pace şi securitate, în respect reciproc”, a adăugat suveranul pontif.

Aceste declaraţii au fost făcute în timp ce talibanii sunt foarte aproape de a relua controlul Afganistanului. Miliţiile talibane se află la intrările în Kabul şi au primit ordinul de a nu pătrunde încă în oraş, în timp ce reprezentanţi ai guvernului afgan au făcut promisiuni cu privire la o tranziţie paşnică a puterii.

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025