Update articol:

Afganistan: Un oficial taliban spune că nu au fost răpiţi străini, dar unii au fost interogaţi

Talibanii nu au răpit niciun străin, deşi unii dintre ei sunt interogaţi înainte de a putea părăsi Afganistanul, a declarat sâmbătă un oficial al grupării militante islamiste, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

La doar o săptămână după ce talibanii au pus rapid mâna pe putere în ţara din sudul Asiei, naţiunile occidentale s-au străduit să crească ritmul de evacuări pe fondul haosului şi informaţiilor privind violenţa insurgenţilor.

“Combatanţii noştri vor continua să demonstreze reţinere”, a declarat oficialul taliban pentru Reuters cu condiţia anonimatului.

El a exclus incidentele privind răpiri de străini, dar a adăugat: “Noi îi interogăm pe unii dintre ei înainte de a ieşi din ţară”.

Talibanii au respins responsabilitatea pentru dezordinea de la aeroportul din Kabul, asediat de mii de persoane disperate să fugă din ţară, declarând că Occidentul ar fi putut avea un plan mai bun de evacuare.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise în şi în jurul aeroportului începând de duminică, au declarat oficiali ai NATO şi ai talibanilor, în timp ce talibani înarmaţi în jur le cer celor fără documente de călătorie să meargă acasă.

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025