Energie

AGA Conpet pentru majorarea de capital cu terenurile aportate de stat nu a avut cvorum

Adunarea Generală a Acționarilor Conpet (COTE) pentru majorarea de capital cu aport în natură – terenurile statului – nu a avut cvorum, nici la a doua convocare, a informat, azi, compania.

Art. 87 alin. (2) din Legea nr. 24/ 2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață precizează că “majorarea de capital social prin aport în natură este aprobată de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, la care participă acționari reprezentând cel puțin 85% din capitalul social subscris, și cu votul acționarilor care să reprezinte cel puțin ¾ din drepturile de vot.”

Pe ordinea de zi era “aprobarea majorării capitalului social cu valoarea maximă de 108.798.558 lei reprezentând aport în natură (terenuri) în valoare de 63.882.386,70 lei și numerar în valoare de maxim 44.916.171,30 lei, de la valoarea actuală de 28.569.842,40 lei la valoarea de maxim 137.368.400,40 lei prin emiterea unui număr maxim de 32.969.260 acțiuni noi, nominative, dematerializate, la un preț de 3,3 lei/ acțiune, egal cu valoarea nominală, fără primă de emisiune, din care: (i) 19.358.299 acțiuni noi în sumă de 63.882.386,70 lei reprezentând aportul în natură al Statului român cu terenurile în suprafață totală de 554.537,61 mp care fac obiectul a 48 de certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru care CONPET a obținut în perioada 2001 – 2005 certificate de atestare a dreptului de proprietate.

(ii) 13.610.961 acțiuni noi în sumă de 44.916.171,30 lei care vor fi oferite, în cadrul exercitării dreptului de preferință, spre subscriere în schimbul aportului în natură al Statului Român celorlalți acționari ai CONPET, respectiv persoanelor care au calitatea de acționar la data de înregistrare, în vederea menținerii cotelor de participație deținute în capitalul social al societății CONPET la data de înregistrare.”

Conpet a mai incercat majorarea de capital cu terenurile aportate de stat – o obligatie legala pentru companiile privatizate – si in trecut, de mai multe ori, spre exemplu in 2019, insa operatiune a fost impiedicata tot de lipsa cvorumului.

Profitul net al Conpet (COTE) a înregistrat o creștere cu 6,2%, în 2020, față de prevederile bugetare, la 58,9 miioane lei. Comparativ cu anul 2019, profitul net al exercițiului s-a menținut la același nivel, potrivit raportului transmis de companie Bursei de Valori București.

Structura sintetică a acţionariatului, la data de referință de 31.12.2020, se prezintă astfel:  58,7162% – Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Energiei;  41,2838% – Alți acționari persoane fizice și juridice.

Articole recente

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii din cadrul Consiliului de Supraveghere

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii…

1 minut ago

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

32 de minute ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

o oră ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

3 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

3 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More