Update articol:

Agenţia Fitch a confirmat ratingul IDR acordat Nuclearelectrica la ‘BBB-, cu perspectivă negativă

Agenţia Fitch a confirmat ratingul IDR acordat Nuclearelectrica la ‘BBB-, cu perspectivă negativă
 - poza 1
Agenţia de rating Fitch a confirmat ratingul IDR (Long-Term Issuer Default Rating) la ‘BBB-, cu perspectivă negativă, acordat S.N. Nuclearelectrica S.A, a anunţat compania, printr-un comunicat transmis joi Bursei de la Bucureşti.

“Confirmarea reflectă profilul de credit independent (SCP) neschimbat al companiei, de “bb+”, şi creşterea cu un nivel a SCP pentru a reflecta aşteptările puternice privind sprijinul din partea statului român (BBB-/Negativ). Perspectiva negativă reflectă ratingul suveran”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit companiei, SCP reflectă baza de active profitabilă a Nuclearelectrica şi poziţia solidă pe piaţă, dar şi planul de investiţii mari, în special pentru Retehnologizarea Unităţii 1.

Factorii de rating ai SNN rămân similari celor aferenţi ratingului BBB-, respectiv poziţia de piaţă puternică drept unic producător de energie nucleară, acoperind aproximativ 20% din necesarul de consum al Romaniei şi un istoric operaţional puternic; planul capex extins, proiectele de investiţii; implicarea în proiectele de investiţii pe termen mediu cu referire la Proiectul Unităţilor 3 şi 4, Proiectul Retehnologizării Unităţii 1 şi Proiectul SMR; sprijinul statului ca factor de mitigare.

Centrala nucleară (CNE) Sucursala Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU, printre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi este în curs de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziţionarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica are ca domenii de activitate producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear. Societatea funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar alţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

BVB | Știri BVB