-
Adoptarea inteligenței artificiale în școli este deja o realitate haotică. Fără o strategie națională axată pe control și context local, riscăm să importăm vulnerabilități și să ratăm o oportunitate istorică.
Autor: Laboratoarele invergent.ai
În sălile de consiliu ale marilor universități și în cancelariile ministerelor educației din întreaga lume, o dezbatere fundamentală a ajuns la final. Întrebarea nu mai este dacă inteligența artificială va face parte din procesul educațional, ci cum o vom integra într-un mod etic, eficient și, cel mai important, sigur. De la Oxford la Columbia, interdicțiile totale au fost înlocuite de ghiduri de utilizare responsabilă. Adoptarea a devenit inevitabilă.
În România, ne aflăm într-un moment similar de inflexiune, dar marcat de un contrast izbitor. Pe de o parte, avem inițiative oficiale, de sus în jos, precum proiectul-pilot anunțat de Ministerul Educației, un semnal clar că la nivel strategic se înțelege importanța momentului. Pe de altă parte, la firul ierbii, trăim o realitate a adopției haotice, de jos în sus. Studenții și profesorii, lăsați să navigheze singuri acest nou teritoriu, folosesc deja la scară largă unelte AI publice, precum ChatGPT sau Gemini, pentru orice, de la eseuri și planuri de lecție la rezolvarea de probleme.
Această discrepanță între intenția strategică și execuția necontrolată creează o vulnerabilitate sistemică majoră. În absența unui cadru și a unor unelte adecvate, entuziasmul pentru AI riscă să se transforme într-un experiment periculos, cu consecințe pe termen lung pentru securitatea datelor, integritatea academică și chiar pentru relevanța culturală a educației viitoare.
Costurile ascunse ale unui AI „la liber”
Abordarea actuală, de tip “laissez-faire”, în care fiecare folosește ce găsește pe internet, deschide o cutie a Pandorei cu riscuri pe care, ca națiune, nu ni le permitem.
Primul și cel mai evident risc este securitatea și suveranitatea datelor. Când un elev încarcă un eseu despre o temă personală sau un profesor folosește o platformă pentru a evalua lucrările clasei, unde se duc acele date? Cel mai probabil, pe servere din afara Uniunii Europene, sub jurisdicția unor legi străine. La scară mică, pare inofensiv. La scară națională, înseamnă externalizarea necontrolată a datelor a mii de studenți și profesori, o vulnerabilitate strategică pe care sectorul privat, în special cel financiar, a învățat deja să o evite cu orice preț.
Al doilea risc este cel al bias-ului și al irelevanței contextuale. Modelele lingvistice mari sunt antrenate pe seturi de date globale, predominant anglo-saxone. Ele nu înțeleg nuanțele istoriei României, nu cunosc contextul literaturii române și pot perpetua stereotipuri culturale sau sociale care nu au legătură cu realitatea noastră. Un AI care îl citează pe Eminescu folosind o traducere stângace din engleză nu este un instrument educațional, ci un factor de diluare culturală.
Al treilea risc, demonstrat recent de cazuri precum cel al Deloitte, este cel al halucinațiilor și al integrității academice. Un AI generic, neantrenat pe un set de date verificat, va inventa cu încredere fapte, date și surse. Dacă elevii și studenții încep să-și construiască cunoștințele pe aceste “minciuni plauzibile”, întregul fundament al educației – bazat pe adevăr și rigoare – este erodat.
De la consumatori la arhitecți: nevoia unei independențe educaționale în AI
Soluția nu este interzicerea, ci construcția. România trebuie să treacă de la statutul de simplu consumator de tehnologie AI la cel de arhitect al propriului său ecosistem educațional inteligent. Acest lucru înseamnă crearea unor “grădini digitale închise” (walled gardens) – medii controlate unde pot fi implementate modele AI sigure și relevante.
Imaginați-vă un model lingvistic mare, antrenat special pe curriculumul național aprobat, pe manualele școlare, pe operele literaturii române și pe istoria verificată a României. Un astfel de AI nu ar halucina despre domnia lui Ștefan cel Mare și nu ar confunda curentele literare. Ar deveni un tutore personalizat, un asistent pentru profesori și un instrument de explorare pentru elevi, totul într-un mediu 100% sigur și contextualizat.
Aceasta nu este o viziune science-fiction. Tehnologia există. Platforme software precum DenseMAX Studio, dezvoltate chiar de noi, la Invergent, permit exact acest lucru: luarea unui model de bază puternic și rafinarea (fine-tuning-ul) lui pe seturi de date specifice, locale și verificate. O astfel de platformă, implementată la nivel național, ar putea oferi fiecărei școli acces la unelte AI sigure, aliniate cu obiectivele educaționale ale României.
Noul rol al profesorului: dirijor, nu spectator
Într-un astfel de ecosistem controlat, frica de înlocuire a profesorului dispare. Rolul acestuia evoluează. Profesorul nu mai este doar un transmițător de informație, ci devine un facilitator, un curator de conținut și un mentor al gândirii critice. AI-ul preia sarcinile repetitive – generarea de teste, evaluarea preliminară a temelor, crearea de planuri de lecție personalizate – permițând cadrului didactic să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat: interacțiunea umană, dezbaterea, stimularea creativității și ghidarea elevilor în a pune întrebările corecte.
Concluzie: o răscruce strategică
Adoptarea AI în educație este un tren care a plecat deja din gară. Întrebarea pentru România este dacă vom fi simpli pasageri, sperând că destinația este cea corectă, sau dacă vom prelua controlul și vom deveni conductorii propriului viitor. Abordarea haotică, bazată pe unelte publice necontrolate, este calea cea mai simplă, dar și cea mai periculoasă. Calea strategică implică o colaborare între sectorul public, mediul academic și companiile de tehnologie locale pentru a construi un ecosistem AI suveran, aliniat cu valorile și obiectivele noastre naționale. Acum este momentul să alegem să fim arhitecți, nu doar consumatori.
| Știri BVB