Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a raportat miercuri dispariţia a aproximativ 2,5 tone de uraniu natural dintr-un sit din Libia, potrivit unui comunicat remis AFP.
În timpul unei vizite întreprinse marţi, inspectorii ONU “au descoperit că zece containere cu aproximativ 2,5 tone de uraniu natural sub formă de concentrat de uraniu (“tort galben”) nu erau acolo unde au fost declarate de autorităţi”, a scris directorul general ai AIEA Rafael Grossi într-un raport către statele membre.
AIEA precizează că va efectua verificări suplimentare pentru “clarificarea circumstanţelor dispariţiei acestui material nuclear şi a locaţiei sale actuale”, dar nu furnizează detalii despre situl în cauză.
Libia a renunţat la programul de dezvoltare a armelor nucleare în 2003, sub conducerea fostului lider Muammar Gaddafi, potrivit Agerpres.
De la căderea sa în 2011, după 42 de ani de dictatură, Libia s-a cufundat într-o criză politică majoră, cu puteri rivale bazate în est şi în vest, o multitudine de miliţii, mercenari împrăştiaţi în toată ţara, pe un fundal de interferenţe străine. Două guverne se luptă pentru putere, unul cu sediul la Tripoli şi recunoscut de ONU, celălalt susţinut de mareşalul Khalifa Haftar.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…
În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…
Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…
Ambasada României a primit o invitație oficială în China, dar, din perspectiva noastră, niciunul dintre…
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…
Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…
This website uses cookies.
Read More