Alegerile au trecut, problemele rămân; Problema iminentă rămâne cea de finanțare, din cauza deficitului care se tot adâncește; Creșterile de taxe nu sunt soluția (Bogdan Belciu)

Aceasta nu înseamnă ca greul a trecut, pentru că, în toata aceasta perioadă, nu s-a îmbunătățit nimic în economie, ba chiar din contra. Deficitul bugetar a continuat să rămână mare, chiar a mai crescut, iar economia în ansamblul său a continuat să încetinească.

Dincolo de „zgomotul” alegerilor din ultimele (prea multe) luni, realitatea este că am evitat, în ultimul moment, sa cădem într-un hău, dar încă avem în față o prăpastie adâncă. Costurile de finanțare rămân ridicate, reflectând situația economică dificilă în care suntem de câțiva ani. Se așteaptă cu nerăbdare din ce în ce mare soluții reale și rapide.

Ca o mica parantezaă cursul de schimb nu a fost o problemă reală: acesta a avut doar câteva variații puțin mai mari decât media ultimilor 15 ani și a depășit bariera psihologică de 5 RON/EUR. Aceasta nu înseamnă însă că nu exista riscul unei continuări a deprecierii leului, atât din cauza situației macroeconomice cât pentru că leul a fost neverosimil de stabil în ultimii 15 ani (cumulativ în această perioadă cursul RON/EUR s-a depreciat cu mai puțin de 17% , ceea ce este doar o fracție din inflația cumulată de peste 90%).

Problema iminentă rămâne însă tot cea de finanțare, din cauza deficitului care se tot adâncește, deoarece colectam la fel de prost și cheltuim tot mai mult. Comparativ cu primele 3 luni ale anului trecut, până în martie 2025 veniturile bugetare au scăzut de la 7,6% la 7,4% din PIB; ca urmare, deficitul bugetar pe primele luni ale anului a crescut de la 2,1% in 2024 a 2,3% din PIB în 2025 și avem toate șansele să terminăm anul cu un deficit chiar mai mare ca cel de 9,3% din PIB în 2024.

Ca să punem lucrurile în perspectivă: în 2009, deficitul bugetar era de 7,4% din PIB, deci înaintea crizei financiare stăteam mai bine din punct de vedere bugetar – ceea ce nu este de mirare, pentru că, doar în pandemie, România a mai stat așa de rău ca acum. Și dacă ne amintim că de la sfârșitul lui 2008 până prin 2013 rating-ul de țară al României a fost junk, și ținem cont de faptul că premisele economice fundamentale sunt mai proaste acum din multe puncte de vedere, la ce ne-am putea aștepta în următoarele luni?

Era nevoie de un plan de redresare a bugetului acum 1 an; cu cât trece timpul, cu atât problema devine mai greu de rezolvat. Datoria guvernamentală a României deja se apropie de 1.000 miliarde de RON (~200 miliarde de EUR: peste 50% din PIB).

Accesul la finanțare pe piețele externe este din ce in ce mai dificil, iar banii disponibili in Romania pentru finanțarea deficitului sunt limitați.

De ce tot creste deficitul? Pe de o parte, din cauza aceluiași potențial veșnic nematerializat al României: nivelul de colectare a rămas la o medie sub 32% din PIB în ultimii 15 ani, mult sub media europeană de ~40% din PIB și cel din țările SEE, de peste 35% din PIB. E clar că trebuie sa creștem gradul de colectare, dar va lua timp – timp pe care nu îl mai avem.

Creșterile de taxe nu sunt soluția; nici în trecut nu au avut un impact pozitiv. Este suficient să ne uitam la ce s-a întâmplat după criza financiară, când deși TVA a crescut semnificativ, veniturile bugetare nu au crescut decât cu ~1% din PIB, și pentru o perioadă scurtă de timp – pentru că, după 3 ani, colectam chiar mai puțin ca procent din PIB decât în 2008. Un TVA mai mare reduce consumul și crește evaziunea. Ca să punem mai bine lucrurile în perspectivă: tot TVA colectat în Romania reprezintă sub 7% din PIB (respectiv ~21% din veniturile bugetare totale): o creștere de 20% a TVA nu poate nici măcar teoretic crește veniturile bugetare cu mai mult de 1,4% din PIB. O mai bună colectare în schimb poate adăuga veniturilor bugetare 3-4% din PIB, dar asta cere timp (digitalizare, schimbare de mentalități, competente și proceduri, etc.)

De aceea, trebuie sa scădem rapid și imperativ cheltuielile, cel puțin până când reușim punem la punct mecanisme mai bune de colectare. Toate cheltuielile au tot continuat sa crească, dar cel mai mult au crescut cele cu salariile în sectorul public care au ajuns la un maxim istoric al ultimilor 15 ani.

Salariile în sectorul public sunt cu ~27% mai mari decât în sectorul privat cu capital românesc; cam așa au fost tot timpul, ba chiar, în unii ani, salariile din sectorul public le-au depășit și pe cele din sectorul privat cu capital străin sau mixt. Merită remarcat că, fără creșterile excesive de salarii și de cheltuieli sociale din 2024 și 2025, România ar fi fost anul acesta la un nivel de deficit de ~6% din PIB – ceea ce ar fi fost mult mai suportabil.

Deci noul guvern va avea o sarcină foarte dificilă în acest an, pentru că trebuie să scoată din foc castanele fierbinți pe care le-a preluat. Pe termen scurt, orice măsură ar lua va eroda si mai mult creșterea economică (deja foarte firava). Rămâne însă întrebarea: care sunt masurile care ne vor permite sa trecem prin criză cât mai ușor și care nu vor îngreuna foarte tare redresarea ulterioară?

Trebuie să avem grija pentru că oricum această criza vine la sfârșitul unui ciclu economic care nu a fost atât de bun cum ni se tot spune, pentru că în Romania creșterea economică reală a fost în realitate destul de mica în ultimii 15 ani. Pare un paradox, pentru că PIB-ul nominal (exprimat in EUR) a crescut de ~2,5 ori in perioada 2008 – 2024. Aceasta însă înseamnă o creștere medie anuala (nominala) de 5,7%, din care trebuie sa scoatem inflația (în aceeași perioadă una din cele mai mari din Europa, 4,6% medie anuala) și să ținem cont de devaluarea RON/EUR, care a fost de (doar) 1,9% – cea mai mare parte având loc în perioada 2008-2009. Făcând aceste ajustări, creșterea economica reala a fost de doar 2,7%.

PIB-ul nominal a crescut atât de mult in principal din cauza Inflației, si in condițiile unui curs de schimb surprinzător de stabil. Pentru ca de fapt creșterea economică reala a României din ultimii 15 ani a fost cu mult mai mica decât cea dinaintea crizei financiare (~6,8%), este sub cea din Polonia și din Bulgaria, și este la un nivel care nu va duce la o convergență economică reală într-un orizont de timp scurt.

Este o creștere care nu creează locuri de munca suficiente nici ca număr, nici ca nivel real de remunerație. Este o creștere care nu va permite investițiile necesare in sănătate, in educație, in infrastructura. Probabil că nu va rezolva nici discrepanțele majore între regiunile României (care se vad în mod evident și în voturile românilor) și nici problema depopulării României.

Din toate aceste motive, provocările noului guvern sunt multiple atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu. Alegerile au trecut, am reușit să nu agravăm mai mult problemele, dar ele rămân oricum suficient de complexe și greu de rezolvat.”