Energie

Alfred Stern, OMV: Gazele din Marea Neagră, care ar putea fi extrase peste circa cinci ani, vor fi necesare în România şi în Europa de Sud-Est

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră joacă un rol central în strategia grupului austriac OMV, a declarat vineri directorul general, Alfred Stern, la prezentarea rezultatelor.

La întrebarea despre investiţia OMV Petrom  şi modificările Legii Offshore din România,  Alfred Stern a spus: “Înţeleg că s-au făcut acum paşi importanţi pentru modificarea Legii Offshore în România. Este foarte important regimul fiscal pentru producţia offshore de petrol şi gaze în Marea Neagră. Acest lucru este important pentru ca proiectul să fie unul viabil economic”.

În prezent, modificările la Legea Offshore sunt dezbătute în Parlament, în regim de urgenţă.

După ce noua lege va fi aprobată şi va intra în vigoare, va dura între 9 şi 12 luni pentru luarea unei decizii finale de investiţii, a spus Stern, adăugând că firmele au nevoie de patru ani pentru a extrage primul gaz din Marea Neagră.

Şeful OMV estimează că va fi nevoie de un volum de investiţii de “mai puţin de două miliarde de euro”.

Alfred Stern spune că, în viitor, Austria nu va putea să înlocuiască gazele ruseşti cu viitoarea producţie din Marea Neagră pentru că acest gaze vor fi necesare în primul rând în România şi Europa de Sud-Est.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

51 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

57 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

o oră ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

2 ore ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More