Update articol:

Alina Gorghiu: Nimeni nu e mai presus de lege, Dorin Lazăr Maior va fi adus în scurt timp în România

Alina Gorghiu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, va fi ajunge în scurt timp în România pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă.

“Nimeni nu e mai presus de lege! Fugarul Dorin Lazăr Maior, fost deputat (2000-2004) şi fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, în scurt timp va fi adus din Italia în România, pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, în noiembrie 2013, el a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, dar a fugit şi la acel moment din ţară, însă a fost prins şi a executat pedeapsa, în 2020 fiind eliberat condiţionat.

“La data de 19 iulie 2023, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare. La data de 28 iulie 2023, Dorin Lazăr Maior a fost prins în Italia, iar la data de 21 septembrie 2023 Curtea de Apel Roma a dispus predarea sa în România”, arată Alina Gorghiu, care adaugă că organele de poliţie competente îl vor transporta “pe fugar” la Penitenciarul Rahova, pentru a începe executarea pedepsei privative de libertate.

“Mulţumesc tuturor autorităţilor, naţionale şi străine, care au contribuit la aducerea în ţară a lui Dorin Lazăr Maior! Aceasta trebuie să fie normalitatea într-un stat de drept”, a transmis Gorghiu.

Pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române trebuia să îl preia pe Dorin Lazăr Maior, din Roma, însă acesta s-a internat la un spital din cauza unor probleme medicale, precizau la acea dată, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Sursele menţionate au arătat că aducerea lui a fost reprogramată pentru o dată ulterioară, imediat ce medicii italieni îşi dau acordul că starea lui de sănătate permite transferul cu avionul în România.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025