Conform unui comunicat, la finalul primului trimestru din 2024, cheltuiala totală cu daunele brute a fost de aproximativ 612 milioane lei.
“Din aceasta, aproximativ 361 milioane lei s-au întors la clienţi prin despăgubirile plătite, 28 milioane lei au reprezentat maturităţi şi răscumpărări plătite, în timp ce peste 224 milioane lei au fost direcţionate în rezerve de daună (pentru daune avizate şi neavizate), care garantează plăţile viitoare, conform angajamentelor asumate”, se menţionează în comunicat.
O altă linie de business, care a înregistrat o creştere importantă, de peste 21% în primele trei luni din 2024, este reprezentată de asigurările de sănătate, în contextul în care oamenii au devenit mai atenţi în ceea ce priveşte sănătatea lor şi caută soluţii care îi pot ajuta atât să prevină, cât şi să beneficieze de un sprijin financiar atunci când se confruntă cu probleme de sănătate. Astfel, un avans semnificativ, de 27%, a fost înregistrat în segmentul asigurărilor de viaţă, confirmând nevoia de protecţie în creştere a oamenilor.
La finalul primului trimestru din 2024, peste 1,6 milioane de persoane şi companii beneficiau de protecţia financiară oferită de Allianz-Ţiriac, în creştere cu aproximativ 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
În acelaşi timp, numărul clienţilor care au achiziţionat asigurări online a crescut cu 32% în primul trimestru, asigurările RCA şi de călătorie fiind cel mai frecvent achiziţionate în mediul online.
Allianz-Ţiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare şi asigurări şi cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. În România, compania se bucură de stabilitate financiară şi de încrederea clienţilor de peste 30 de ani.