Afaceri

Alum Tulcea va primi o finanţare de 25 de milioane dolari pentru investiţii în reducerea amprentei sale de carbon

Combinatul Alum Tulcea, producător de alumină, va primi o finanţare în valoare de 25 de milioane dolari în principal pentru continuarea investiţiilor începute în urmă cu un deceniu pentru reducerea amprentei sale de carbon.

Potrivit unui comunicat, finanţarea este acordată de Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB), în parteneriat cu Garanti Bank România. Linia de credit acordată de BSTDB va fi în valoare de 20 de milioane dolari, restul finanţării fiind asigurat de Garanti Bank.

“Alum a implementat în ultimii ani un program extins de investiţii, cu scopul de a creşte eficienţa energetică şi a procesului de producţie, respectând în acelaşi timp reglementările de mediu în vigoare. Această nouă finanţare obţinută de la parteneri de afaceri de încredere, precum BSTDB şi Garanti Bank, reprezintă un nou pas înainte pentru continuarea programului nostru de investiţii pe termen lung, axat pe modernizarea tehnologiei, diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea de noi produse cu valoare adăugată şi proiecte de siguranţă şi protecţie a mediului”, a declarat directorul general al Alum, Gheorghe Dobra, citat de Agerpres.

În perioada 2009-2016, Alum a investit 28 milioane dolari pentru a moderniza o parte din echipamentele existente, cu scopul de a face procesul de producţie mai eficient şi de a respecta normele europene privind protecţia mediului. Până în prezent, eforturile depuse de Alum în acest scop au dus la reducerea cu 57% a emisiilor de dioxid de carbon.

Alum a colaborat, de asemenea, cu un consorţiu de cercetare şi dezvoltare organizat de Asociaţia Europeană a Aluminiului, pentru a lansa un studiu care se întinde pe patru ani şi care vizează identificarea unor noi utilizări ecologice pentru reziduurile de bauxită în industriile în care nu sunt utilizate în prezent.

Alum este singurul producător de alumină calcinată din România, utilizată pentru obţinerea aluminiului şi deţine o rafinărie de alumină cu o capacitate de producţie de 600.000 tone pe an. Alumina produsă de companie este livrată, atât pe piaţa internă, combinatului Alro, parte a Grupului Vimetco, precum şi către export. Acţiunile companiei Alum sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti din 1997.

Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB) este o instituţie financiară internaţională înfiinţată de Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina. Sediul central al băncii este în Salonic, Grecia. BSTDB sprijină dezvoltarea economică şi relaţia de cooperare regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capital şi garanţii pentru proiecte, precum şi finanţare în sectoarele public şi privat din ţările membre. Capitalul autorizat al băncii este de 3,45 miliarde euro. BSTDB a primit ratingul pe termen lung “A-” de la Standard and Poor’s (S&P) şi “A2” de la Moody’s.

Garanti Bank este deţinută de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acţionarul majoritar al TGB.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

3 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

3 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

5 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

5 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More