Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzInvestiţiile private în domeniul generării energiei electrice lipsesc iar acest fapt poate duce la periclitarea securităţii energetice a României, atrag atenţia reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România), într-un comunicat de presă.
“AmCham România urmăreşte cu atenţie evoluţia fluxurilor investiţionale în economia românească, context în care atrage atenţia asupra lipsei de investiţii private într-unul dintre principalii piloni strategici ai economiei – domeniul generării energiei electrice. Practic, în ultimii ani, investiţiile private în acest sector s-au diminuat dramatic până aproape de zero. Parcul de generare a energiei electrice din surse convenţionale în România este îmbătrânit şi are nevoie de investiţii masive de capital. Importante capacităţi instalate se apropie de termenul de retragere din exploatare din motive de vechime, conformitate cu legislaţia europeană de mediu sau performanţă economică. O sursă de finanţare importantă pentru substituirea acestora, capitalul privat, întâmpină însă obstacole insurmontabile originate de cadrul legislativ în vigoare. Acest blocaj poate genera ameninţări la adresa securităţii energetice a României, în condiţiile în care realizarea unui nou proiect, de la stadiul de analiză de fezabilitate la punerea în funcţiune depăşeşte valorile caracteristice termenului mediu. De exemplu, proiectele declarate prioritare în propunerea de strategie energetică a României necesită peste 5 ani între momentul deciziei de investire şi momentul punerii în funcţiune”, notează sursa citată de Agerpres.
Oficialii AmCham România susţin că, în ultimii ani, au transmis semnale de îngrijorare legate de efectele puternic negative ale unor prevederi din legislaţia primară, “care practic au descurajat aproape în totalitate investiţiile private şi intenţiile unor instituţii financiare de a sprijini asemenea investiţii”.
“Articolele 23 şi 28 din Legea Energiei Electrice şi Gazelor Naturale nr. 123/2012 elimină posibilitatea semnării de acorduri contractuale negociate bilateral, utilizate drept instrumente de garantare pentru obţinerea de finanţare pentru proiecte noi. Deşi au fost transmise numeroase semnale pe multiple canale către factorii de decizie – legiuitori, membri ai executivului şi reglementatori – asistăm în continuare la un blocaj generat de prevederi legale formulate la nivelul anului 2012, deşi nu au lipsit asigurările că se va avea în vedere adoptarea unui cadru legislativ care să permită investiţiile private. Această stare de fapt descurajează finanţarea de terţă parte şi iniţiativa privată în domeniul producerii energiei electrice atât din surse convenţionale, cât şi din surse regenerabile de energie”, precizează Camera de Comerţ Americană în România.
AmCham România subliniază că încercările de remediere a acestui blocaj prin modificări ale cadrului de reglementare secundar sau prin platforme de tranzacţionare pe pieţe centralizate nu sunt suficiente pentru a oferi soluţii convenabile pentru investitori şi finanţatori privaţi, fiind necesară o revizuire a prevederilor legislaţiei primare. “În absenţa unor măsuri reale, consecinţa pe termen mediu va fi o capacitate de generare instalată insuficientă, cu impact direct asupra securităţii energetice a României”, atenţionează sursa citată.
Camera de Comerţ Americană în Romania (AmCham România) este de 25 de ani între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din ţară.
În prezent, cele peste 430 de companii americane, multinaţionale şi româneşti, membre ale comunităţii AmCham România, fac posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităţilor economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: guvernanţa corporatistă, concurenţă şi ajutor de stat, educaţie, energie, fiscalitate, fonduri europene, achiziţii publice şi parteneriat public-privat, IT, infrastructură, mediu, piaţa muncii, piaţa de capital, macroeconomie, real-estate şi turism. 15
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More