Industrie

ANAF a blocat conturile entităţii TMK, controlată de o persoană aflată pe lista de sancţiuni dispuse la nivelul UE

Măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei au fost puse în aplicare pentru trei entităţi controlate în mod indirect, prin intermediul TMK Steel Holding United, de către o persoană fizică aflată pe lista de sancţiuni dispuse la nivelul Uniunii Europene, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

“ANAF a pus în aplicare prevederile art. 2 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr.269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei pentru entităţile TMK Artrom SA, TMK Assets SRL şi TMK Europe GMBH, controlate în mod indirect prin intermediul entităţii TMK Steel Holding United (CY), de către o persoana fizică aflată pe lista de sancţiuni dispuse la nivelul Uniunii Europene. În conformitate cu Regulamentul UE nr. 269/2014, ‘se îngheaţă toate fondurile şi resursele economice care aparţin, se află în proprietate ori posesia sau sunt controlate de orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism sau de persoane fizice sau juridice, entităţi sau organisme asociate acestora, astfel cum figurează în Anexa I'”, se menţionează în comunicat.

 

Conform surse citate, măsurile luate vizează disponibilităţile aflate în conturile bancare precum şi orice alte fonduri sau resurse economice, astfel cum sunt definite la art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

Ordinele Preşedintelui ANAF care vizează sancţionarea celor 3 entităţi au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial al României.

“Totodată, la solicitarea SC TMK Artrom SA a fost acordată derogarea prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a şi b din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei pentru efectuarea de plăţi esenţiale pentru continuarea activităţii comerciale a societăţii, respectiv plata drepturilor salariale ale angajaţilor, plăţi către furnizori şi instituţii de credit.”, se mai spune în comunicat.

Astfel, plăţile sunt autorizate cu condiţia ca destinatarii acestora să nu figureze în lista din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

“Măsuri similare de derogare au fost adoptate şi în alte state membre UE”, susţin reprezentanţii ANAF.

Joi, sindicaliştii de la TMK-Artrom Slatina au anunţat că vor protesta săptămâna viitoare, dacă până atunci angajaţii societăţii nu-şi vor primi salariile, plăţile fiind întârziate cu nouă zile din cauza blocării conturilor companiei, în contextul sancţiunilor împotriva Rusiei.

Liderul Sindicatului Solidaritatea, Cristian Gheorghe, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că angajaţii TMK-Artrom, aproximativ 2.400 de persoane la fabricile din Slatina şi Reşiţa, ar fi trebuit să primească salariile pe 15 martie, însă compania a fost în imposibilitatea de a efectua plăţile, deoarece pe 10 martie, în contextul sancţiunilor europene împotriva unor oameni de afaceri din Rusia, i-au fost blocate conturile.

Sindicaliştii solicită Guvernului găsirea unei soluţii pentru deblocarea situaţiei, argumentând că societatea nu mai intră sub incidenţa sancţiunilor după retragerea omului de afaceri Dimitri Pumpianski, iar angajaţii trebuie să primească banii pentru activitatea depusă şi să îşi poată păstra locurile de muncă.

Liderul Sindicatului Oltmet, Cornel Ştefănescu, a afirmat că în ultimii, atât în unitatea de producere a ţevilor metalice de la Slatina, cât şi în fabrica TMK de la Reşiţa, au făcute investiţii masive, o partea dintre acestea, încă în derulare, fiind suspendate odată cu blocarea conturilor companiei.

Sindicaliştii au mai susţinut că nu ar fi trebuit blocate conturile TMK-Artrom deoarece omul de afaceri rus Dimitri Pumpianski, beneficiar acţionar final (UBO) cuprins în lista de sancţiuni împotriva Rusiei, a demisionat din calităţile sale de administrator şi şi-a transferat acţiunile de la compania din Cipru care deţine grupul TMK către persoane nesancţionate.

Articole recente

Trump le-a cerut liderilor thailandez şi cambodgian să agreeze o încetare a focului

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că a discutat telefonic cu liderii Thailandei şi…

7 ore ago

Macron consideră că este imperativ să se evite repetarea violenţelor în Siria

Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat sâmbătă că este ''imperativ să se evite'' repetarea episoadelor…

7 ore ago

Preşedintele Dan şi cancelarul austriac Stocker au subliniat interesul de a deschide unui nou capitol în relaţia bilaterală

Preşedintele Nicuşor Dan şi cancelarul federal Christian Stocker au subliniat, sâmbătă, interesul ambelor părţi de…

7 ore ago

Sute de persoane au manifestat în Scoția împotriva vizitei private a președintelui SUA

Câteva sute de persoane au manifestat sâmbătă în orașele scoțiene Edinburgh și Aberdeen în semn…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More