Afaceri

ANAF verifică clinicile medicale care au și alte activități, punându-le să plătească TVA pe toate serviciile. Recenziile online ale utilizatorilor au atras atenția Fiscului (avocat)

Activitățile clinicilor medicale sunt scutite de TVA, conform Codului fiscal. Totuși, rapoartele de inspecție fiscală ale ANAF din ultimele luni ne arată că cele care au și alte activități se confruntă cu o situație specială: nu mai beneficiază de scutire, potrivit unui comunicat de presă transmis de Dobrinescu Dobrev SCA.

“Un exemplu recent vizează activitatea unei clinici medicale care oferă și activități estetice. ANAF a reîncadrat din perspectiva TVA veniturile obținute din consultațiile medicale deși, conform legii, sunt scutite de TVA. Fiscul consideră, în acest caz, că ar trebui să se plătească TVA de 19%”, a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.

Două motive au stat la baza acestei reîncadrări:

  1. Societatea derula ambele tipuri de activități, fără ca din bonurile emise de casa de marcat fiscală să poată fi făcută distincția dintre cele două
  2. Recenziile pozitive postate pe pagina de internet a clinicii vizau, în principal, serviciile estetice.

“Atrag atenția asupra faptului că toate clinicile medicale se pot afla într-o astfel de situație, cele mai vizate fiind clinicile care prestează servicii dermatologice, stomatologice sau de nutriție.

În toate aceste situații, serviciile pot avea fie caracter pur medical, fie caracter estetic (programe nutriționale în scop medical versus programe de slăbit sau liposucție, fațete dentare și albire dinți versus reconstrucție dentară ca urmare a unor afecțiuni, depigmentare și tratament afecțiuni dermatologice versus tratamente de îmbunătățire a calității pielii – luminozitate, riduri etc)”, a mai afirmat Luisiana Dobrinescu.

În opinia sa, este necesară o analiză atentă a fiecărui tip de serviciu, așa cum reiese din fișa pacientului, iar pentru o evidență și un calcul corect, clinicile medicale ar trebui ca pe bonurile și facturile fiscale să evidențieze distinct cele două tipuri de servicii.

În lipsa unor elemente concrete, ANAF estimează sumele reprezentând TVA de plată.

În exemplul de mai sus, a considerat în integralitate activitatea clinicii medicale ca fiind de natură estetică, raportându-se la recenziile postate pe site și care se refereau la servicii de estetică: fațete, depigmentare, contur buze etc.

Dobrinescu Dobrev SCA atrage atenția și asupra dreptului de deducere.

Astfel, în contrapondere cu colectarea unui TVA suplimentar, ca urmare a unor recalificări precum cele de mai sus, organele fiscale trebuie să recalculeze în favoarea contribuabilului TVA-ul pe care acesta are dreptul să îl deducă.

Un astfel de calcul micșorează nu doar suma finală ce poate rezultă din decizia de impunere, ci și dobânzile și penalitățile de nedeclarare ce vor fi calculate de ANAF ulterior încheierii inspecției fiscale (și care sunt în procent de 0,1% pe zi).

Articole recente

Von der Leyen spune că Europa elaborează planuri ‘precise’ de trimitere de trupe ca garanții de securitate (FT)

Europa elaborează 'planuri destul de precise' pentru o desfăşurare de trupe multinaţionale în Ucraina, ca…

56 de minute ago

MApN: Mina marină descoperită la Vadu a fost neutralizată

Mina marină descoperită duminică pe plaja de la Vadu a fost neutralizată prin distrugere în…

o oră ago

O majoritate largă dintre ucraineni, în favoarea încetării focului, însă doar cu garanţii de securitate (sondaj)

O majoritate largă dintre ucraineni sunt în favoarea unei încetări a focului, însă doar dacă…

o oră ago

Bayrou spune că miza votului de încredere în guvern pe 8 septembrie nu este ‘destinul premierului’, ci ‘destinul Franţei’

Prim-ministrul francez François Bayrou a afirmat duminică, într-un interviu televizat, că miza votului de încredere…

2 ore ago

Friedrich Merz se aşteaptă ca războiul din Ucraina să dureze mult timp

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, duminică, că se aşteaptă ca războiul din Ucraina să…

2 ore ago

Germania: Cancelarul Merz exclude eventuale majorări de impozite, în pofida tensiunilor bugetare

Cancelarul german Friedrich Merz a exclus duminică orice eventuale majorări de impozite, în pofida unui…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More