România visează să devină hub energetic regional, dar mii de cetățeni încă aprind lumânarea în propriile case. Copii care învață la lumina unei lămpi cu gaz sau a lanternelor, bătrâni singuri și familii nevoiașe care trăiesc în întuneric – aceasta e realitatea ignorată. Cum poate o țară care vrea să exporte energie în regiune să lase proprii cetățeni în întuneric? Peste 5.000 de gospodării nu au nici astăzi acces la electricitate, semnalează Asociația Energia Inteligentă.
Harta României fără lumină
În timp ce Europa înaintează rapid spre tehnologii inovatoare – de la surse regenerabile la digitalizare și inteligență artificială –, România rămâne cu gospodării aflate încă în întuneric, ca în urmă cu un secol. În peste 30 de ani de promisiuni, autoritățile nu și-au îndeplinit obligația constituțională și morală de a aduce lumină în fiecare casă.
Asociația Energia Inteligentă a lansat, în vara anului 2021, proiectul „Energie pentru viață” cu scopul de a trage un semnal de alarmă privind sărăcia energetică extremă din România. În 2024, cu sprijinul Ministerului Energiei, Asociația Energia Inteligentă a realizat primul Registru Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică (RENGEER). Inventarierea a scos la lumină faptul că în România există 5.494 de locuințe neracordate, în care trăiesc peste 11.600 de oameni – dintre care aproape jumătate sunt copii minori.
Majoritatea locuințelor se află în zone montane izolate, fără șanse concrete de a fi racordate la rețeaua de energie electrică. Datele culese de Asociația Energia Inteligentă indică faptul că 87% dintre casele fără energie electrică nu au cadastru, ceea ce face și mai dificilă o soluție instituțională. În plus, 64% dintre locuitorii acestor gospodării au venituri sub nivelul minim pe economie, ceea ce înseamnă că, chiar dacă ar fi racordați la rețea, mulți nu și-ar permite să plătească energia consumată. Situația este complicată și de accesul dificil în 53% dintre cazuri, iar pentru 10% dintre locuințe nu există drumuri de acces. Pentru toți aceștia, cea mai la îndemână soluție o reprezintă sistemele fotovoltaice – care le pot asigura energia gratuită a soarelui.
În cele zece etape derulate până acum prin proiectul „Energie pentru viață”, Asociația Energia Inteligentă a reușit, cu sprijinul partenerilor din societatea civilă, să electrifice prin instalarea de sisteme fotovoltaice (panouri plus baterii) un număr total de 71 de gospodării din 35 de cătune situate în opt județe: Alba, Harghita, Vrancea, Bistrița Năsăud, Cluj, Mureș, Hunedoara, Buzău. Însă aceasta e doar o picătură de lumină într-un ocean de întuneric.
Așa cum arată harta României fără lumină, realizată de Asociația Energia Inteligentă, doar în județul Satu Mare există 585 de locuințe fără electricitate. Urmează în top Bistrița-Năsăud (543 de locuințe), Harghita (468), Covasna (365) și Suceava (358). Pentru guvernanți, aceste cifre pot părea simple statistici. În realitate, fiecare număr ascunde tot atâtea povești dure de viață: copii din mediul rural care învață la lumina lumânării și nu pot folosi un laptop în era digitalizării; familii care nu au frigider, radio, televizor sau acces la internet; oameni care nu își pot încărca telefonul pentru a apela la servicii de urgență precum ambulanța; bătrâni care trăiesc fără posibilitatea de a folosi aparate medicale de bază.
Între două lumi
Uniunea Europeană tratează accesul la energie nu doar ca pe o chestiune economică, ci ca pe un drept fundamental al cetățenilor. În viziunea europeană, lupta împotriva sărăciei energetice este o prioritate, iar statele membre au obligația să adopte politici care să asigure echitatea socială, astfel încât beneficiile tranziției verzi să ajungă inclusiv la cei mai vulnerabili. Prin Pactul Verde European (Green Deal) și strategia REPowerEU, Bruxelles-ul a stabilit obiective clare: o tranziție către o energie curată și accesibilă pentru toți și asigurarea că nimeni nu este lăsat în urmă („Leave no one behind”).
Inclusiv prin viitorul Pachet de Energie pentru Cetățeni care va fi lansat în curând de Comisia Europeană, Executivul de la Bruxelles subliniază că „o tranziție energetică justă îi implică și îi sprijină pe toți cetățenii, indiferent unde locuiesc sau cât câștigă”.
Pilonul european al drepturilor sociale, proclamat în comun de Parlamentul European, de Consiliu și de Comisie la 17 noiembrie 2017, și Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU, adoptate în 2015, includ energia printre serviciile esențiale pe care toată lumea are dreptul de a le accesa. „Pentru persoanele aflate într-o situație dificilă, trebuie să existe un sprijin pentru accesul la aceste servicii”, se menționează în Recomandarea Comisiei Europene din 20 octombrie 2023 privind sărăcia energetică.
„Leave no one behind” (Să nu lăsăm pe nimeni în urmă) este principiul central al Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU și al ODD. Acesta exprimă angajamentul tuturor statelor membre ONU, inclusiv al României, de a pune capăt sărăciei extreme, de a elimina discriminarea și excluderea și de a reduce inegalitățile, asigurând ca eforturile de dezvoltare să ajungă la toți oamenii – în special la cei mai vulnerabili și mai marginalizați.
„Multe dintre barierele cu care se confruntă oamenii în accesarea serviciilor, resurselor și a șanselor egale nu sunt simple accidente ale sorții sau consecința lipsei de resurse. Ele sunt adesea rezultatul unor legi, politici și practici sociale discriminatorii, care împing anumite grupuri din ce în ce mai în urmă”, a arătat Grupul pentru Dezvoltare Durabilă al ONU (UNSDG).
Eșec și indiferență
În România, lipsa accesului la electricitate pentru mii de gospodării nu ține doar de geografie sau resurse, ci de eșecul politicilor publice și de indiferența socială care lasă aceste comunități mereu în urmă.
Astfel, în mai bine de trei decenii, România a lansat mai multe programe naționale de electrificare, dar niciunul nu a fost dus la bun sfârșit. Lipsa de continuitate politică, birocrația și incoerența legislativă au condamnat la stagnare un proces care ar fi trebuit să fie o prioritate națională.
Primul program coerent a fost aprobat în 2007. Programul nu a funcționat însă, din lipsa unor pârghii administrative, financiare și juridice. Cinci ani mai târziu, în 2012, Guvernul a propus un nou Program Național de Electrificare pentru perioada 2013–2016, dar proiectul nu a fost adoptat, iar agenția responsabilă a fost desființată la finalul aceluiași an. O nouă încercare a venit în 2016, sub forma programului „Prima Lumină”, inițiat de Guvernul Cioloș și însoțit de un memorandum cu Norvegia pentru electrificarea a 10.000 de case. Schimbarea guvernării a blocat și acest proiect. În 2019, Guvernul a lansat programul „Sisteme fotovoltaice pentru gospodării izolate”, care prevedea instalarea de panouri solare de 3 kW la aproximativ 7.100 de locuințe aflate la peste 2 km de rețea. Statul oferea o finanțare nerambursabilă de 25.000 de lei pentru fiecare gospodărie, însă programul s-a dovedit un eșec încă din primele etape, din cauza ghidului de finanțare prost conceput și a condițiilor birocratice greu de îndeplinit de către primăriile mici sau de către familiile vizate.
Strategia energetică a României 2025 – 2035 recunoaște problema, arătând că 7.500 de locuințe (din care 4.700 locuite permanent) nu sunt conectate la rețeaua de energie electrică. Motivele sunt complexe – de la sărăcie și costuri prohibitive, la distanța mare față de rețea, lipsa actelor de proprietate sau prevalența locuirii informale.
Strategia stabilește obiectivul ca, până în 2035, toate gospodăriile și întreprinderile să aibă acces la electricitate. Pentru aceasta, se propune adoptarea unor soluții descentralizate: micro-rețele, generare distribuită și comunități energetice locale, cu accent pe zonele vulnerabile, dar și soluții de modificare și simplificare a legislației cu privire la regimul proprietății și cerințele privind racordarea.
Zece ani pentru electrificarea a doar câtorva mii de gospodării reprezintă un interval uriaș pentru bătrânii care încă așteaptă ziua în care să apese, pentru prima dată, pe un întrerupător. O eternitate pentru copiii care continuă să învețe la lumina lumânării, fără șansa reală la o educație egală. Experiența din teren a Asociației Energia Inteligentă arată limpede realitatea: în casele fără curent trăiesc, de cele mai multe ori, vârstnici împovărați de ani și nevoi, dar și familii nevoiașe cu copii care, în ciuda distanțelor, merg la școală și își fac temele la lanternă. Pentru unii, viața a devenit puțin mai ușoară după instalarea de panouri fotovoltaice, dar drumurile până la lumină rămân adesea dramatice.
Fiecare ediție a proiectului „Energie pentru viață” a scos la iveală povești impresionante, desprinse parcă din literatură: panouri fotovoltaice cărate cu carul cu boi până la gospodării la care nu există drum de acces; o bătrână care s-a stins din viață înainte de montaj, întrebând cu speranță: „Nu mai vin băieții ăia cu lumina?”; o familie cu 12 copii și trei generații sub același acoperiș, cel mai mic de doar 7 luni, a cărui mamă s-a bucurat că îi va putea aprinde luminițe în bradul de Crăciun; sau o casă modestă, dar îngrijită, locuită de doi soți de 97 și 93 de ani, care așteptau cu demnitate lumina ce trebuia să le aducă un strop de normalitate.
Acestea sunt realitățile crude de la firul ierbii, care contrastează puternic cu ambițiile mari ale României de a deveni hub energetic regional.
Sărăcie crâncenă la firul ierbii, megaproiecte pe hârtie
În timp ce mii de români se zbat în întuneric, guvernanții se laudă cu megaproiecte menite să împlinească visul național de a deveni un actor important în Europa: hub regional. Retorica politică a ultimilor ani a fost aceeași: „România – furnizor de securitate energetică pentru regiune”.
Ca o comparație, în paralel cu obiectivul de a finaliza electrificarea în următorii zece ani, Strategia Energetică prevede pentru 2035 un obiectiv de 3 GW de energie eoliană offshore. Tot până în 2035, ponderea de energie nucleară, care acoperă acum aproximativ 20% din producția de energie electrică a țării prin cele două unități de la Cernavodă, ar urma să ajungă la aproximativ 33-35%, prin extinderea capacităților existente de mari dimensiuni și construirea de reactoare modulare mici – o tehnologie inovatoare de vârf.
Unul dintre cele mai importante proiecte este cu siguranță exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, un proiect de 4 miliarde de euro care va depăși limitele tehnologice de până acum. Cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, câteva zeci de miliarde de metri cubi de gaz vor fi aduse la suprafață de sub ape de o mie de metri adâncime.
În prima parte a acestui an, Ministerul Energiei a anunțat finalizarea cu succes a studiului de fezabilitate pentru interconectorul de înaltă tensiune în curent continuu (HVDC) care va traversa România de la Marea Neagră până la granița cu Ungaria. Interconectorul va permite transportul de energie verde, produsă în România – inclusiv din viitoarele parcuri eoliene offshore din Marea Neagră – către consumatori din țară și din alte state europene. „Finalizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul HVDC este o realizare importantă și marchează o etapă esențială în transformarea României într-un hub energetic regional și un actor strategic în securitatea energetică a Europei”, a transmis Ministerul Energiei.
Câteva miliarde de euro s-au investit deja în infrastructura de transport al gazelor naturale. În același timp, doar prin Fondul pentru Modernizare, România va susține cu 3 miliarde de euro subvenționarea a circa 5.000 MW de energie eoliană onshore și fotovoltaică.
Aceste miliarde de euro investite în subvenționarea unor capacități mari de producție și în infrastructuri regionale contrastează puternic cu cele câteva milioane necesare pentru electrificarea ultimelor gospodării. Cu doar 27 de milioane de euro s-ar finaliza electrificarea tuturor caselor fără energie electrică din România, potrivit estimărilor Asociației Energia Inteligentă. Prețul unui kit fotovoltaic de bază: 2.000–5.000 EUR / gospodărie.
De ce a eșuat statul
Deși România a avut la dispoziție fonduri europene fără precedent, autoritățile nu au inclus electrificarea completă a țării în niciun program major de finanțare, nici măcar în PNRR sau în Fondul pentru Modernizare. Astfel, România a ratat probabil cea mai mare șansă de a corecta una dintre cele mai grave inechități sociale: lipsa accesului la electricitate pentru mii de familii.
Numai prin REPowerEU – PNRR au fost alocate peste 610 milioane de euro pentru vouchere destinate instalării de panouri solare și sisteme de stocare în gospodării. Apelul în valoare 300 milioane euro pentru instalarea de panouri solare și baterii (Investiția 4A) era destinat exclusiv gospodăriilor vulnerabile – un pas important, dar care a ocolit exact comunitățile aflate pe întuneric.
Așadar, iată un paradox revoltător: programele destinate consumatorilor vulnerabili nu ajung la cei mai săraci dintre români – oamenii care trăiesc efectiv fără electricitate. O analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă a relevat faptul că aproape nici o casă neelectrificată din România nu intră în rândul clienților selectați și care vor beneficia de voucherele în valoare de 10.000 de euro pentru panouri solare și baterii. Criteriile de eligibilitate presupun existența unei instalații electrice, a unei prize de pământ sau a unui audit energetic, condiții imposibil de îndeplinit pentru gospodăriile aflate pe întuneric. Totodată, aceste locuințe nu au prezentat interes în primul rând din cauza faptului că accesul la ele este dificil, ceea ce a redus atractivitatea lor pentru firmele instalatoare.
Totodată, lista oficială a consumatorilor vulnerabili, singura în baza căreia un consumator poate să acceseze cei 10.000 de euro, este în mare măsură eronată. Mulți dintre așa-zișii consumatori vulnerabili de energie sunt consumatori care nu sunt nici pe departe săraci sau nu se găsesc în situația de a nu-și putea plăti facturile. Cei debranșați sau cei care nu au fost niciodată racordați la rețea rămân invizibili pentru stat. Astfel, ajutoarele merg la vulnerabilii „greșiți”, iar cei mai afectați continuă să fie lăsați deoparte.
O altă analiză a Asociației Energia Inteligentă a semnalat faptul că modul defectuos în care a fost conceput programul de finanțare pentru montarea panourilor fotovoltaice destinate consumatorilor vulnerabili, precum și criteriile de selecție a firmelor au făcut ca unele companii declarate câștigătoare să aibă șanse minime de a finaliza proiectele la calitatea și în termenul prevăzut – mijlocul lui 2026. De asemenea, cel mai grav element al construcției ghidului de finanțare este supraevaluarea valorii sistemelor – ceea ce va duce la profituri uriașe pentru firme, în dauna bugetului național și a oamenilor de rând care ar fi putut beneficia de acești bani.
Rușinea națională
Lipsa de finanțare se adaugă la lipsa unei strategii de electrificare completă, dar și a datelor precise – nu există nicio hartă oficială a gospodăriilor neelectrificate cu excepția celei realizate de Asociația Energia Inteligentă în parteneriat cu Ministerul Energiei. Problema se mai lovește de birocrație și de pasarea responsabilității între diverse instituții – precum Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării și primării.
Așa se face că, la peste 30 de ani de la Revoluție, România încă nu a rezolvat un drept fundamental. Situația este cu atât mai rușinoasă pentru România cu cât țări mult mai sărace, precum India, au reușit să facă ceea ce noi nu am fost în stare. Deși PIB-ul pe cap de locuitor în India este de peste șapte ori mai mic decât în România, între 2017 și 2022 India a reușit să electrifice aproximativ 28,6 de milioane de gospodării prin programul Saubhagya (graficul, AICI) – mai mult decât populația totală a României. În doar cinci ani, o țară mult mai săracă decât România a dus la bun sfârșit ceea ce noi nu am reușit să facem pentru câteva mii de locuințe în peste trei decenii, cu resurse europene fără precedent și ambiții de hub energetic regional.
Grafic: Accesul la electricitate (% din populație) – India
Sursa: https://data.worldbank.org/
A cui e responsabilitatea?
În România, responsabilitatea de a aduce curent în casele rămase în întuneric a rămas în grija societății civile și a unor parteneri externi, precum Norvegia, care a finanțat prin Innovation Norway accesul multor gospodării din comunități vulnerabile la energie regenerabilă. ONG-urile și inițiativele private fac eforturi apreciabile, dar ele funcționează pe bază de sponsorizări, granturi și voluntariat. Pot aduce soluții punctuale – cum sunt kiturile solare pentru gospodării izolate – însă nu pot atinge o scară națională. Nu pot electrifica mii de gospodării într-un timp scurt.
În plus, se naște întrebarea: e în regulă ca statul să lase pe umerii ONG-urilor o responsabilitate fundamentală precum electrificarea? Accesul la electricitate nu este un moft, ci un drept esențial, la fel ca apa potabilă, educația sau serviciile medicale. Fără lumină, oamenii nu pot învăța, nu se pot informa și nu își pot trăi viața cu demnitate.
În plus, această dependență de inițiative locale creează un risc major de inechitate. Sunt sate care au norocul să beneficieze de sprijinul unei asociații sau al unei campanii caritabile și sate care rămân în întuneric. Se naște astfel sentimentul că un drept fundamental depinde de bunăvoință și șansă, nu de stat. Rezultatul: o Românie cu două viteze, unde drepturile fundamentale depind de întâmplare.
În realitate, statul trebuie să își asume electrificarea ca prioritate strategică – cu buget, program național și un calendar clar. ONG-urile pot completa eforturile oficiale prin modele pilot și inovații, iar companiile private pot sprijini prin CSR sau parteneriate. Însă niciunele nu pot și nu trebuie să substituie rolul central al statului.
„Nu este rolul ONG-urilor să electrifice România, ci al statului. Fiecare gospodărie care stă pe întuneric este dovada unui eșec de guvernare. ONG-urile pot fi modele, dar responsabilitatea finală e publică, nu privată. Un drept fundamental nu poate depinde de donații și noroc”, spune Monica David, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Un parteneriat public-privat corect înseamnă ca statul să inventarieze constant și să mapeze exact câte case sunt încă neelectrificate, să prioritizeze locuințele cu cei mai vulnerabili cetățeni (bătrâni, oameni cu probleme de sănătate, familii cu copii mici); să determine soluțiile tehnice; să finanțeze prin fonduri nerambursabile și să coordoneze un program național de electrificare, cu panouri fotovoltaice off-grid pentru zone izolate.
ONG-urile pot să aducă soluții inovatoare și sprijin punctual din teren, iar companiile private să contribuie prin CSR sau parteneriate public-private, cu echipamente, know-how și microfinanțare. De asemenea, e obligatoriu să existe monitorizare și transparență, prin rapoarte periodice publice cu evoluția gradului de electrificare, până la atingerea dezideratului zero case fără curent.
Jurnaliștii și societatea civilă au un rol esențial: să ceară transparență și să tragă la răspundere guvernul, punând întrebările incomode.
De ce România, care se prezintă ca hub energetic regional, nu reușește să asigure măcar lumina în toate casele propriilor cetățeni?
Cum explică guvernul faptul că țări cu venituri mai mici (India, state africane) au electrificat milioane de gospodării în câțiva ani, iar România nu reușește câteva mii în 30 de ani?
Câte gospodării mai sunt neelectrificate? Care este planul guvernului pentru electrificarea acestor gospodării?
Care sunt soluțiile tehnice și care e calendarul concret, ce buget e alocat și cine răspunde pentru întârzieri?
Există un program de colaborare cu ONG-uri și companii care deja au electrificat case prin proiecte pilot? De ce nu se scalează aceste modele la nivel național?
Ce măsuri ia guvernul pentru a sprijini aceste familii nu doar cu electricitate, ci și cu acces la echipamente de bază (frigider, laptop pentru educație, aparate medicale)?
Când vom putea spune oficial că România a eliminat sărăcia energetică extremă și că fiecare cetățean are dreptul fundamental la lumină în casă?
Asociația Energia Inteligentă a propus răspunsuri și a înaintat soluții, validate de experiența concretă din teren. Cu toate acestea, nici proiectele de politici publice propuse, nici planurile de CSR nu s-au concretizat în proiecte ale statului care să elimine sărăcia energetică extremă din țară.
România nu poate pretinde că luminează Europa, cât timp își lasă proprii cetățeni în întuneric. Ambițiile mari, la nivel declarativ, ale guvernanților nu pot ascunde micile neputințe: lumina care lipsește din fiecare casă. Peste 5.000 de case fără lumină sunt rușinea noastră națională. Așa că fiecare politician ar trebui să se gândească la oamenii lăsați în întuneric înainte să vorbească despre ambiții regionale. Accesul la electricitate este un drept fundamental, nu un privilegiu. Fiecare gospodărie electrificată ar fi o victorie a demnității, înainte de a fi o victorie energetică.
| Știri BVB