Începând cu anul 2026, noul președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România este domnul IOAN BERCU, cu un mandat pentru perioada 2026-2027 *. Acesta l-a înlocuit pe Adrian Ioan POPA-BOCHIȘ, preşedinte ANEVAR între anii 2024- 2025. Debutul mandatului său coincide cu sărbătorirea a 34 de ani de la nașterea profesiei de evaluator în România: 1992 – 2026.
„Pentru următorii doi ani la conducerea acestei Asociații profesionale de prestigiu, îmi propun câteva direcții esențiale: consolidarea statutului evaluatorului autorizat prin evidențierea complexității profesiei, creșterea vizibilității și a recunoașterii publice și reafirmarea rolului strategic al ANEVAR în România și în plan internațional. Dezvoltarea sistemului de formare profesională și pregătire continuă rămâne un element central al mandatului, prin cursuri și seminare adaptate evoluției pieței și noilor realități tehnologice. În egală măsură, voi susține și voi urmări respectarea Codului de Etică, responsabilitatea profesională și poziționarea evaluării ca profesie liberală cu standarde etice înalte.
Mediul pune presiune din ce în ce mai mare pe noi, ca evaluatori, și ca oameni, în ultimă instanță. Profesionalismul ridicat și o etică consolidată ne ajută în astfel de momente.
Un obiectiv prioritar este, de asemenea, îmbunătățirea comunicării cu membrii asociației, prin intesificarea activității filialelor și prin acces rapid și echitabil la informații relevante domeniului.
Implicarea activă în asociațiile internaționale de profil va contribui la menținerea alinierii profesiei la cele mai noi standarde în domeniu și la consolidarea imaginii ANEVAR ca partener modern, credibil și conectat global. Toate aceste obiective vor ține seama de rolul viitorului președinte, ales la finalul anului 2025 pentru mandatul 2028-2029, cu scopul de a asigura continuitatea proiectelor conform sistemului nostru de succesiune la conducere. Numai împreună putem păstra și consolida încrederea în profesia de evaluator — o încredere construită prin efortul tuturor membrilor noștri și al președinților care au condus responsabil Asociația în cei 34 de ani de existență”, declară Ioan BERCU, noul Președinte ANEVAR.
Cu o experiență de peste 29 de ani în domeniul evaluării bunurilor, Ioan BERCU deține specializările: EI, EPI, EBM și VE-EPI, VE-EI, având statutul de Membru Acreditat ANEVAR. De asemenea, este evaluator recunoscut european (REV – TEGoVA) și a fost implicat în peste 7.000 de lucrări de evaluare.
A ocupat funcții în structurile de conducere ale ANEVAR , fiind membru în Consiliul Director în diferite perioade. Este activ în zona profesional-academică în calitate de lector, autor de seminare, speaker în cadrul conferințelor ANEVAR și autor de articole publicate în revistele editate de asociație. Formarea sa profesională include acreditări succesive în evaluare, începând cu anul 1995 (ANP, IRECSON, ANEVAR).
Este absolvent al:
• Facultatății de Mașini și Utilaje pentru Construcții (1985–1991, București) – Inginer
• Universității de Nord (1998, Baia Mare) – Economist în management
• Facultatății de Științe, Universitatea de Nord (2002, Baia Mare) – Economist
În prezent este și Director General al firmei de evaluare Neoconsult Valuation.
Componența noului Consiliu director, care îi va fi alături la conducerea Asociației în următorii doi ani, este:
• Dl. Adrian POPA BOCHIȘ – fost președinte (perioada 2024-2025);
• Dl. Cristian DEMETRESCU – prim-vicepreşedinte;
• Dl. Bogdan Călin VELICU – vicepreşedinte – preşedinte al Comisiei de calificare şi atestare profesională;
• Dl. Mădălin Bogdan MITROI – vicepreşedinte – preşedinte al Comisiei ştiinţifice şi de standarde;
• Dna. Georgiana Roxana BOTIȘ – vicepreşedinte – preşedinte al Comisiei de evidenţă a membrilor;
• Dl. Adrian Ovidiu CHITEALĂ – vicepreşedinte – preşedinte al Comisiei de verificare şi monitorizare;
• Dl. George DOGĂRESCU – vicepreşedinte – preşedinte al Comisiei de relaţii interne şi internaţionale;
• Dl. Dragoș Mihai ALEXANDRU – vicepreşedinte – preşedinte al Comisiei juridice;
• Dna. Elena APOSTOLESCU – trezorier.
• Dl. Nicolae Emanoil BOJAN – secretar general;
*OG 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013 este actul normativ care reglementează activitatea de evaluare, precum și modalitatea de organizare și funcționare a profesiei de evaluator autorizat în România și aceasta prevede mandate de doi ani pentru funcția de Preşedinte şi pentru cei 10 membri ai Consiliului director. Fiecare preşedinte este ales cu doi ani înainte de a prelua funcţia, perioadă în care deţine funcţia de Prim-vicepreşedinte ANEVAR, participând la toate ședințele și activitățile organizaţiei și asigurând astfel continuitatea strategiei şi a relaţiilor de parteneriat ale Asociaţiei.
ANEVAR a luat ființă în anul 1992, ca asociaţie profesională neguvernamentală, independentă, conform prevederilor legale în vigoare la acea dată, iar în anul 2011 profesia de evaluator autorizat a fost reglementată prin Ordonanța Guvernului României nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, ANEVAR fiind constituită ca organizație profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizați care dobândesc această calitate, în condițiile prevăzute de actul normativ mai sus menționat.
Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România are drept scop organizarea, coordonarea şi autorizarea exercitării profesiei de evaluator autorizat în România, reprezentarea şi protejarea intereselor profesionale ale membrilor săi, asigurarea exercitării independente a profesiei de evaluator autorizat cu respectarea deontologiei profesionale şi a unui înalt nivel de calificare profesională, precum şi promovarea standardelor, metodelor şi tehnicilor de evaluare în activitatea evaluatorilor autorizaţi.
ANEVAR include aproximativ 3600 de evaluatori autorizaţi persoane fizice şi peste 550 de evaluatori autorizaţi persoane juridice.
Asociaţia este membru al Consiliului pentru Standarde Internaţionale de Evaluare (IVSC), al Grupului European de Asociaţiilor de Evaluatori (TEGoVA), al Asociaţiei Mondiale a Organizaţiilor de Evaluatori (WAVO), al International Institute of Business Valuers (iiBV) și membru al International Ethics Standards Coalition (IESC). Asociația a stabilit relaţii de cooperare şi cu alte organizaţii profesionale de profil din întreaga lume. Standardele de evaluare a bunurilor adoptate de ANEVAR, obligatoriu a fi aplicate în ţara noastră, includ Standardele Internaționale de Evaluare, valabile în peste 100 de ţări, o parte din Standardele Europene de Evaluare şi standarde necesare pentru adaptarea evaluării la specificul normelor naţionale.