Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional, solicitând Guvernului demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, ONRC fiind “instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie”.
Sindicaliştii revendică acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariaţi din familia ocupaţională “Justiţie”.
“Sindicatul declanşează proteste contra inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor din ONRC faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională justiţie, tratament disproporţionat în raport cu importanţa activităţilor derulate şi cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţii din ONRC în actualul context economic şi financiar marcat de obligaţiile legate de implementarea PNRR”, se menţionează într-un comunicat al organizaţiei sindicale.
Conform sursei citate, în scopul susţinerii revendicărilor salariaţilor din ONRC, SAONRC declanşează acţiuni sindicale conform unui calendar.
Astfel, în perioada 18-22 aprilie angajaţii intră în grevă de tip japonez la nivel naţional. “Membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest şi îşi vor îndeplini atribuţiile de serviciu cu exces de zel”, se precizează în comunicat.
Totodată, în intervalul 23-25 aprilie, începând cu ora 13:30 vor avea loc mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor. În data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, va avea loc un miting la sediul Ministerului Justiţiei, iar începând din luna august va fi declanşat conflictul colectiv de muncă, potrivit Agerpres.
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…
GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…
Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…
This website uses cookies.
Read More