Protectia Consumatorului

ANPC a amendat benzinăriile cu peste 6,7 milioane de lei pentru practici comerciale incorecte

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat amenzi de 6,720 de milioane de lei pentru un număr de 608 operatori economici verificaţi din sectorul distribuţiei de carburanţi, pentru practici comerciale incorecte, a afirmat, joi, Paul Anghel, director general în cadrul instituţiei.

“Noi nu putem să intrăm în politica de preţ a operatorului economic. În schimb, dacă verificăm loturile de produse într-o relaţie corectă producător – consumator şi aici mă refer la consumatorii de carburant şi cel care distribuie, acesta a cumpărat carburantul la un anumit preţ şi l-a distribuit la momentul respectiv crescând nejustificat şi printr-o practică comercială incorectă”, a arătat Anghel, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că preţul carburanţilor se raportează la barilul de petrol şi la o cotaţie bursieră, iar preţul final ar trebui să fie proporţional cu aceste cotaţii.

“În momentul în care preţul din benzinării se raportează la barilul de petrol, la preţ internaţional, în momentul în care barilul a scăzut, nu s-a întâmplat să scadă preţul benzinei şi motorinei. În acest cazuri, scumpirile acestea pot fi considerate practică comercială incorectă”, a mai spus Anghel.

Acest lucru nu este valabil la produsele unde nu se poate verifica la ce preţ au fost achiziţionate, cum ar fi legumele şi fructele, a completat reprezentantul ANPC, potrivit Agerpres.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

8 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

8 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

10 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

10 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

11 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More