Protectia Consumatorului

ANPC a câştigat procesul intentat de Procredit Bank, de contestare a sancţiunilor aplicate în urma controlului

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a câştigat procesul intentat de Procredit Bank, care a contestat sancţiunile aplicate în urma controlului efectuat în aprilie 2023, informează ANPC printr-un comunicat, citat de Agerpres.

“Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a decis, pe 9 februarie 2024, în dosarul nr. 25507/299/2023, că menţine dispoziţiile procesului verbal de constatare a contravenţiei, pe care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) l-a emis către Procredit Bank şi care a fost contestat de operatorul economic, în instanţă”, se menţionează în comunicat.

În urma acţiunii de control desfăşurată de ANPC în luna aprilie 2023 la banca menţionată, comisarii au constatat nereguli, care au impus aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 lei.

“În urmă cu nu foarte mult timp, eram numiţi analfabeţi funcţional, culmea, de către oameni legaţi direct sau indirect de sistemul bancar. Ni se explica atunci cât de nepregătiţi sunt colegii mei şi eu personal, în raport cu creditele date consumatorilor. Iată că o primă instanţă îmbrăţişează punctul Autorităţii de vedere şi dă dreptate consumatorilor. Povara financiară a unora este beneficiul altora, cei care au sponsorizat tirul afirmaţiilor împotriva noastră. Există dreptate şi pentru căţei, chiar dacă dulăii nu vor!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, citat în comunicat.

Echipa de control a solicitat trei contracte de credit pentru fiecare tip de produs acordat în perioada 2019-2022, care a înregistrat cel puţin o rambursare parţială în avans, şi trei contracte de credit cu rambursare totală în avans. După analizarea acestora, a fost identificată o practică comercială incorectă – respectiv, o acţiune înşelătoare, utilizând informaţii false sau inexacte şi un mod de prezentare înşelător, de natură a induce în eroare sau susceptibile să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, fie îl determină, fie este susceptibil a-l determina să ia o decizie de tranzacţionare pe care, altfel, nu ar fi luat-o, aşa cum este aceasta definită de legiuitor.

Comisarii ANPC au propus, de asemenea, măsura de încetare a practicii comerciale incorecte de către operatorul economic financiar-bancar, prin care se impune emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioada de creditare în raport cu dobânda aferentă creditului, astfel încât consumatorii medii să poată beneficia de egalitatea dintre părţile contractului, dar şi pentru existenţa echilibrului contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metodă de calcul înşelător.

“Ca urmare a contestării de către operatorului economic a actului administrativ aplicat de ANPC, fapt care a dus la suspendarea aplicării sancţiunilor pe care acesta le conţine, instanţa a respins plângerea contravenţională formulată, ca neîntemeiată şi a menţinut dispoziţiile procesului verbal emis. Decizia poate fi atacată cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se mai arată în comunicat.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More