Afaceri

ANPC a sancţionat EVOMAG, STUDIO MODERNA, JUMBO ECR, IKEA ROMANIA, CRISTIAN 76 TOUR şi FAN CURIER EXPRESS pentru practici comerciale înşelătoare

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat contraventional cu avertisment operatorii economici EVOLUTION PREST SYSTEMS SRL (EVOMAG), STUDIO MODERNA SA, JUMBO E.C.R. SRL, IKEA ROMANIA SA., CRISTIAN 76 TOUR SRL SI FAN CURIER EXPRESS SRL, ca urmare a numărului mare de reclamaţii înregistrate la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti.

Abaterile constatate au vizat printre altele nerespectarea termenelor privind livrare produselor, a montării aparatelor de aer condiţionat, aducerea la conformitate a produselor aflate în perioada de garanţie, întârzierea livrării coletelor, refuzul dreptului de denunţare a contractului în 14 zile (conf. OUG34/2014), precum şi nerespectarea termenelor de restituire a contravalorii a pachetelor de servicii turistice asumate prin contract.

Acțiunea de control coordonată de domnul Horia-Miron Constantinescu, Președinte ANPC, și de către domnul Paul Anghel, Director General ANPC, se încadrează în practica unitară la nivel național pe care ANPC a demarat-o pentru a veni în sprijinul consumatorilor cu o soluționare cât mai rapidă a sesizărilor. Astfel au fost stabilite următoarele termene :

-termenul de răspuns la sesizare va fi de maxim 48 ore.

-termenul de livrare al produselor: maxim 15 zile de la data achiziționării, iar termenul de montaj al aparatelor de aer condiționat de maxim 7 zile de la datată achitării serviciului.

-toate termenele angajate de operatorul economic anunțate pe site cât și spațiul de vînzare al puctelor de lucru vor fi respectate operatorul economic va întreprinde toate demersurile pentru aducerea la îndeplinire a celor menționate anterior.

– respectarea termenelor de restituire a contravalorii pachetelor de servicii turistice asumate prin contract.

-respectarea condițiilor generale privind furnizarea serviciilor poștale, respectiv respectarea timpilor de livrare pentru toate tipurile de servicii poștale interne și internaționale, inclusiv termenele de returnare a contravalorii trimiterilor poștale către expeditor ( sumele colectate de la destinatar ).

Acțiunea va continua până când  toți operatorii economici vor înțelege să depună diligențele necesare pentru a veni în întâmpinarea necesităților consumatorilor”, a precizat Horia-Miron Constantinescu, președinte ANPC.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

5 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More