Protectia Consumatorului

ANPC, în control la 11 operatori economici, care își desfășoară activitatea în complexul comercial Cosmopolis

În cadrul programului Academia Comisarilor – dedicat perfecționării activității de control a celor mai tineri colegi, prin acțiuni mixte realizate împreună cu comisari cu experiență – pe data de 28.12.2022, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov, a verificat respectarea prevederilor legale din domeniu a 11 operatori economici, care își desfășoară activitatea în complexul comercial Cosmopolis, din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.

În urma acțiunilor de control, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 133.000 lei și 4 avertismente și a fost dispusă măsura opririi temporare a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 4 operatori economici.

Au fost sancționate următoarele companii:

  • New Brand Ali Shoes SRL
  • Bilmer Textile SRL – Restaurant Loc Mama
  • Artzen Construct SRL – pizzerie și magazin alimentar
  • Smyrna SRL – Restaurant Hudy
  • Artima SA – Carrefour Express
  • Gold Sweet Foods SRL
  • Cuptorul Sibienilor SRL
  • Codrut Com SRL
  • Blue Star Fashion SRL
  • Pizza Mia Andre SRL – Fabrica de gust

Dintre abaterile constatate menționăm:

– expunerea spre vânzare, în condiții improprii, a unor produse alimentare

– utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu depuneri de praf în sistemul de ventilatie, rugină, scurgeri de substanță pe zona de expunere,

– existența unui paviment deteriorat, infestație cu insecte, tavan deteriorat, cu urme de mucegai, în camera de depozitare,

– folosirea unor agregate de frig fără geamuri de protecție, cu strat masiv de gheață, cu arsuri de congelare la produse,

– schimbarea stării termice la produse alimentare

– lipsa autizației de funcționare emisă de primărie

– folosirea unor materii prime cu data durabilității minimale depășită

– comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită

– folosirea unor materii prime, semipreparate și preparate finite fără etichete cu elemente de identificare si caracterizare, precum și fără data limită de consum

– decongelarea produselor, în bucătărie, la temperatura mediului ambiant

– colectarea reziduală în recipiente fără capac

– depozitarea unor produse direct pe pavinent

– utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale și a unor tăvi cu grad avansat de uzură

– nerespectarea vecinătăților alimentelor depozitate, în  acelasi agregat frigorific

– folosirea unor ouă neigienizate, prezentând urme biologice

– lipsa graficului referitor la schimbul uleiului de prăjire

– utilizarea, pentru depozitare, a unor recipiente ce nu sunt destinate reutilizării

– folosirea unor hote și a altor echipamente din zona de gătit neigienizate, cu paviment murdar, cu zone de gresie fisurată/spartă,

– lipsa buletinului de verificare metrologică a cântarului

– lipsa informării referitoare la ingrediente cu potențial alergen, în lista meniu afișată la locul de comercializare

– comercializarea de fructe si legume cu modificări organoleptice: deshidratări, deprecieri, culoare modificată, prezența mucegaiul pe produse

– lipsa traducerii în limba română a informațiilor înscrise pe ambalaj, pentru diverse tipuri de produse preambalate

– lipsa afișării prețului la raft, pentru mai multe tipuri de produse

– practici comerciale înșelătoare prin utilizarea de materie primă inferioară celei declarate (ex.: crema de cacao deși pe etichetă scria ciocolată)

– personalul care își desfășoară activitatea în spațiul de producție nu este echipat corespunzător

– lipsa unui spațiu specific/individualizat pentru depozitarea ambalajelor folosite pentru livrarea comenzilor.

 

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

6 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

6 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

7 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

7 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

7 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More