Protectia Consumatorului

ANPC: Magazinele, obligate să afişeze la reduceri cel mai scăzut preţ din ultimele 30 de zile înainte de ofertă

Magazinele vor fi obligate, prin lege, să afişeze la reducerile de preţ care a fost cel mai scăzut preţ din ultimele 30 de zile înainte de ofertă, conform unui proiect de Hotărâre propus de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu scopul de a oferi clienţilor o armă împotriva ofertelor înşelătoare, şi lansat în consultare publică.

Potrivit unui comunicat al ANPC, remis luni AGERPRES, prezenta reglementare propusă de instituţie trebuie să intre în vigoare la data de 28 noiembrie 2021 şi ar urma să se aplice efectiv începând cu data de 28 mai 2022.

Astfel, proiectul introduce un articol nou în HG nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare privind informaţiile pentru consumatori legate de reducerile de preţ. Conform ANPC, orice notificare de reducere a preţului trebuie să indice clar preţul aplicat anterior de comerciant (preţul anterior).

“Preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preţ, astfel încât consumatorul să poată identifica în mod clar reducerea”, se menţionează în comunicat.

Proiectul guvernamental prevede introducerea în lege a următorului articol: “Orice notificare de reducere a preţului indică preţul anterior aplicat de comerciant pentru o perioadă determinată, înainte de aplicarea reducerii de preţ. Preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preţ; În cazul bunurilor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele), preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de comerciant în perioada ultimelor 10 zile înainte de data aplicării reducerii de preţ; În cazul în care produsul a fost prezent pe piaţă mai puţin de 30 de zile, preţul anterior reprezintă cel mai mic preţ practicat de comerciant de la data punerii produsului pe piaţă, înainte de data aplicării reducerii de preţ; dacă reducerea de preţ este majorată treptat în perioada ultimelor 30 de zile, preţul anterior este considerat preţul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preţ”.

ANPC are în transparenţă decizională proiectul de Lege privind o mai bună asigurare a respectării prevederilor legale în materie de protecţie a consumatorilor şi de modernizare a acestor norme, cât şi hotărârea privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare.

Articole recente

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

3 minute ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

4 minute ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

5 minute ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

6 minute ago

Iranul și Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică au semnat un nou cadru de cooperare

Iranul a anunţat marţi că a convenit asupra unui nou cadru de cooperare cu Agenţia…

9 minute ago

Trump presează Uniunea Europeană să impună tarife de 100% asupra Indiei și Chinei pentru a exercita presiune asupra lui Putin

Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Uniunii Europene să impună Chinei și Indiei tarife de…

10 minute ago

This website uses cookies.

Read More